Scena politică se pregătește intens pentru o nouă rundă de alegeri. Două săptămâni au mai rămas până la data când românii își aleg președintele. Începutul campaniei electorale a fost dominat de zgomot, nu de idei. În locul unei confruntări de viziuni, valori și programe, scena publică a fost ocupată de scandaluri, contre sterile între liderii politici și promisiuni ambalate pentru consumul mediatic de moment.
Campaniile electorale ar trebui să fie spațiul în care competiția se duce pe proiecte de țară, planuri pe termen lung, răspunsuri articulate la problemele structurale ale societății, iar în absența acestor lucruri alegerile devin o competiție de PR.În acest decor cenușiu, în care poleiala populismului încearcă să mascheze criza profundă de leadership, politologii remarcă și lipsa dezbaterilor reale între candidați. Se pare că votul din 2025 se va contura nu precum o alegere entuziastă pentru un proiect sau un om de stat, ci ca o resemnată bifare a celui mai puțin periculos dintre cei care aspiră la cea mai înaltă funcție în stat.
Politologul Ioan Stanomir, publicist și profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, a vorbit, într-o analiză pentru Ziare.com, despre standardele de calitate care par că lipsesc din campania actuală. Potrivit acestuia, debutul perioadei electorale nu reprezintă o lansare spectaculoasă, ci semnul unei crize mai adânci, în care nu doar candidații sunt deficitari, ci întregul sistem politic.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News