Unii dintre președinții Partidului Social Democrat au ales să nu participe la funeraliile lui Ion Iliescu, cel care a pus bazele formațiunii. Mircea Geoană, din informațiile Digi24.ro, a fost plecat din țară și nici nu a transmis vreun mesaj, în timp ce Liviu Dragnea susține că nu a primit o invitație și îi acuză pe social-democrați că nu i-au organizat cum se cuvine pe foștii lideri.
Liviu Dragnea și Mircea Geoană, foști președinți ai PSD, nu au participat la funeraliile lui Ion Iliescu și nici nu au transmis public vreun mesaj de condoleanțe.
Întrebat de ce nu a participat la ceremonia de la Palatul Cotroceni, Liviu Dragnea spune că nu a fost invitat și că liderii PSD, care nu i-au răspuns la telefon, ar fi trebuit să organizeze ceva special pentru foștii președinți ai partidului.
„Eu o să merg mâine să depun o coroană. Am crezut că cei care conduc acum PSD vor organiza totuși ceva pentru foștii președinți, ca un partid al cărui președinte a fost Ion Iliescu. Dar se pare că nu au vrut. Am încercat să vorbesc cu cineva la telefon – am sunat și la Grindeanu, și la Neacșu, nu au răspuns.
Și o să merg mâine în privat, direct la cimitir. Mă abțin să caracterizez ce au făcut, e spectacolul lor. Până la urmă era omul care a înființat partidul care e condus de aceste personaje”, a declarat Liviu Dragnea.
Pe lângă programul dedicat demnitarilor și apropiaților familiei lui Ion Iliescu, cetățenii au putut să își prezinte condoleanțele la Palatul Cotroceni, fără invitație, miercuri între orele 13.00 și 18.00.
Partidul Social Democrat nu a vrut să comenteze declarațiile lui Liviu Dragnea, dar a transmis că actualul președinte interimar, Sorin Grindeanu, i-a sunat pe foștii lideri de partid, dar a ales să nu îl contacteze și pe Liviu Dragnea.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News