Preţurile produselor agricole în Uniunea Europeană (UE) au scăzut, în primul trimestru din 2024, comparativ cu perioada similară din 2023, arată datele publicate, miercuri, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Preţul mediu al produselor agricole, în ansamblu, s-a diminuat cu 6%, în primele trei luni din acest an, faţă de primul trimestru din anul anterior, în timp ce preţul mediu al bunurilor şi serviciilor consumate în prezent în agricultură (mijloacele de producţie care nu au legătură cu investiţiile) a scăzut cu 11%.
După o perioadă de perturbări, când s-a înregistrat un avans semnificativ al preţurilor la produse agricole în UE, în 2021 şi în primele trei trimestre din 2022, ritmul creşterii a încetinit, iar apoi preţurile au început să scadă.
În contrast, preţul mediu al cartofilor a crescut cu 22%, al fructelor proaspete cu 20% (în pofida unui declin de 44% al preţurilor la lămâi şi lime), ca efect al condiţiilor meteo nefavorabile asupra cantităţilor recoltate.
În rândul mijloacelor de producţie care nu au legătură cu investiţiile, cele mai mari scăderi de preţuri au fost la îngrăşăminte şi amelioratori de sol (-31%), furaje (-16%), energie şi lubrifianţi (-12%).
La nivel naţional, majoritatea statelor membre UE (21 dintre cele 25 pentru care sunt disponibile datele) au înregistrat scăderi de preţuri ale produselor agricole, în primul trimestru al acestui an, în comparaţie cu intervalul similar din 2023. Cel mai semnificativ declin al preţurilor a fost în Ungaria (-24%), Bulgaria şi România (ambele cu minus 18%), Slovacia şi Cehia (ambele cu minus 17%).
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News