Prețul energiei ajunge în CSAT. Bogdan Ivan: ”Riscăm să fim și mai dependenți energetic de alte state”

Sursa foto: Bogdan Ivan

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, va prezenta în această săptămână președintelui României un material dedicat problemei prețurilor ridicate la energie. Documentul urmează să fie transmis ulterior Guvernului și Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), pentru dezbatere și adoptarea unor decizii privind stabilitatea pieței energetice.

Bogdan Ivan a precizat că o parte din soluții vizează introducerea unor tarife diferențiate pe intervale orare, menite să reducă povara pentru consumatori. Măsura ar fi avantajoasă în special pentru gospodăriile cu un consum lunar mai mare de 250 kWh, care ar putea beneficia de reduceri semnificative la facturi.

Întrebat la Antena 3 despre modul în care funcționează sistemul, ministrul a explicat că energia va fi mai ieftină între orele 11-13 (aproximativ 0,80-0,90 lei/kWh), iar în intervalele de vârf – între 18-22 și 6-11 – prețul va ajunge la maximum 1,40 lei/kWh.

Referitor la plângerile telespectatorilor care au fost îndrumați greșit de companiile furnizoare, ministrul a răspuns că există deja obligația legală pentru furnizorii cu peste 200.000 de clienți să ofere această opțiune. A precizat că este „foarte curios” să afle care companie nu respectă legislația în vigoare.

Întrebat când va fi discutat subiectul în CSAT, oficialul a spus că în cursul acestei săptămâni va avea o întâlnire cu președintele României pentru a-i prezenta un material pe această temă, urmând ca apoi să-l transmită către Guvern și CSAT.

Ministrul a mai anunțat că există deja trei oferte sub 1,30 lei/kWh – la 1,10, 1,20 și 1,29 lei – după ce a cerut furnizorilor să-și optimizeze costurile. Măsura face parte dintr-un pachet de cinci măsuri adoptate săptămâna trecută pentru reducerea prețurilor la energie electrică.

În același timp, Bogdan Ivan a atras atenția asupra dependenței crescute a României de importurile de energie.

”România, din exportator de energie, s-a transformat în importator şi astăzi cumpărăm aproximativ 22% din energia pe care o consumăm de pe pieţe externe la un preţ foarte mare”, a afirmat ministrul Energiei, vineri, la B1 TV.

Acesta a avertizat și asupra riscurilor în cazul în care nu se vor lua măsuri urgente.

”Evident, pentru că dacă noi nu vom lua măsuri urgente pentru a reduce preţul, riscăm, pe lângă povară suplimentară care este pusă pe buzunarul oamenilor, riscăm să fim şi mai dependenţi energetic de alte state, iar dacă vorbim despre oprirea centralelor pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, vom ajunge să crească şi mai mult preţul”, a explicat Bogdan Ivan.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: