Vacanța pe litoral este mai scumpă de ieri. Pentru că am intrat în a doua lună de vară, cazarea costă cu 10-15% mai mult, iar pentru un șezlong, turiștii dau 10-20 de lei în plus.
La mâncare și băutură prețurile rămân neschimbate. Peste două săptămâni, când va fi vârful sezonului estival, vor urma alte scumpiri.
Tarifele au urcat în toate stațiunile. De pildă, în Mamaia, o cameră într-un hotel de trei stele costă de la 240 de lei pe noapte. La patru stele, prețul pornește de la 367 de lei. În ambele cazuri, oferta include micul dejun.
Turist: „800 de lei noapte. Patru stele, cu piscină, tot ce trebuie”.
Turist: „1.600 de lei cinci nopți cu micul dejun. Mi se pare foarte bun”.
În Eforie Nord o cameră dublă într-un hotel de trei stele costă de la 165 de lei pe noapte. La patru stele, cu tot cu demipensiune, ajunge la 671 de lei.
Unii hotelieri au crescut prețurile mai mult, dar spun că le vor păstra la acest nivel până la sfârșitul verii.
Iulian Tenie, managerul unui hotel din Mamaia: „Dacă până la 30 iunie înregistrăm un tarif de 260 de lei pentru serviciile de cazare, iată că înregistrăm 310 lei”.
Ștefan Necula, managerul unei agenții de turism: „Există în continuare oferte speciale pentru foarte multe hoteluri de pe litoral. Tarifele sunt dinamice, creșterile sunt pentru perioada următoare, sunt în toate stațiunile”.
Pe multe plaje, turiștii vor da mai mult și pentru șezlonguri.
Lucian Marcu, administratorul unei plaje din Mamaia: „Până acum tarifele au fost de 40-60 de lei în funcție de tipul șezlongului. De acum creștem tariful cu 10 lei”.
Vremea frumoasă cu mult soare și temperaturi ridicate i-a ajutat pe hotelierii de pe litoral. Majoritatea unităților de cazare au deja un grad de ocupare de 60-70%. Tarifele vor crește din nou la mijlocul lunii iulie, când vom intra în vârful sezonului estival.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News