Prețurile apartamentelor au luat-o razna și încă cresc lună de lună: scumpiri de până la 22% într-un an

bani-crestere-economie
Sursa foto: X

În luna iunie a acestui an, prețurile apartamentelor de vânzare – vechi și noi – au înregistrat o creștere de 17% comparativ cu luna iunie a anului trecut, conform celor mai recente date. 

La capitolul contactărilor, datele arată că în luna mai a acestui an au fost cu 47% mai multe interacțiuni între vânzători și cumpărători comparativ cu luna iunie a anului trecut.

Începând de astăzi, Indicele de Referință pentru Creditele Consumatorilor (IRCC) a scăzut la valoarea de 5,86% pe an, de la 5,9%. Reducerea costurilor de împrumut poate stimula cererea pe piața imobiliară, influențând pozitiv dinamica tranzacțiilor. Atunci când dobânzile au un trend descendent, există o prezumție clară pentru o potențială creștere de preț a proprietăților imobiliare. Acest fenomen se datorează faptului că mai mulți cumpărători sunt motivați să achiziționeze proprietăți datorită costurilor mai mici de finanțare, ceea ce poate conduce la o creștere a cererii și, implicit, a prețurilor”, a declarat Răzvan Ceapă, Head of Operations Storia & OLX Imobiliare.

În București, prețul mediu pentru vânzarea apartamentelor noi și vechi a fost în luna iunie 2024 de 1.848 euro/metru pătrat. De asemenea, prețul mediu solicitat pentru vânzarea unui apartament nou a fost, în iunie 2024, de 1.810 euro/metru pătrat, un preț cu 21% mai ridicat față de aceeași lună a anului anterior, dar similar cu cel din luna mai 2024. În ceea ce privește apartamentele vechi, acestea au avut un preț de cerere de 1.888 euro/metru pătrat, cu 17% mai ridicat față de luna iunie a anului trecut și cu 3% mai mare față de cel din luna mai a anului curent.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: