Skip to content
Economie Societate

Preţurile au EXPLODAT în aprilie. Analistul Radu Soviani arată cu degetul spre vinovați

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a crescut şi în aprilie, la 4,11%, după ce urcase în martie la 4,03%, în condiţiile în care cartofii s-au scumpit cu 32,33% doar în ultimele patru luni, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică.

În acest context, contactat de PSnews.ro, analistul economic Radu Soviani a atras atenția că, ”în esență, cea mai ridicată inflație din Uniunea Europeană după primele 4 luni (care deja depășește ținta anuală) ne arată că BNR a ratat nu numai obiectivul de inflație pentru anul 2019, dar mai ales ancorarea așteptărilor inflaționiste”.

După doar 4 luni, rata de inflație a depășit ținta de inflație a BNR pentru tot anul 2019. Astfel, în perioada ianuarie-aprilie 2019, rata inflației a fost de 2,75%, mai mare decât ținta anuală a BNR, de 2,5%.

În termeni anualizați, Romania își ,,consolidează’’ avansul și inregistrează în ultimele 12 luni (mai 2018-aprilie 2019) cea mai ridicată rată a inflației din Uniunea Europeană (4,1%), de aproape două ori și jumătate mai mult decât media din zona Euro. Măsurată prin indicele armonizat al prețurilor de consum, prețurile bunurilor de consum și serviciilor s-au majorat pentru gospodării, în ultimele 12 luni, cu 4,4%, deasemenea cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, România fiind urmată de Letonia (3,3%), Slovacia (2,4), Polonia și Germania (2,1%).

În esență, cea mai ridicată inflație din Uniunea Europeană după primele 4 luni (care deja depășește ținta anuală) ne arată că BNR a ratat nu numai obiectivul de inflație pentru anul 2019, dar mai ales ancorarea așteptărilor inflaționiste. Pe scurt, dacă populația și companiile cred că bunurile se vor scumpi (iar Banca Națională omite să își îndeplinească prerogativele legale de a ancora așteptările inflaționiste la un nivel apropiat de țintă), atunci populația acționează în sensul unor așteptări de prețuri mai mari pe viitor (banii vor deveni mai slabi), cheltuie, amplifică cererea și determină chiar inflație mai mare decât ar fi fost deja. Asta se adaugă și amplifică dezechilibrul deja existent al balanței comerciale – producția internă nereușind să acopere cererea internă și apelându-se la importuri mai mari)”, a declarat Radu Soviani pentru PSnews.ro

Totodată, Soviani a declarat pentru PSnews.ro că, în opinia sa, BNR a acționat prea tarziu și prea puțin în a folosi rata de dobândă pentru a combate anticipațiile inflaționiste”.

„Deși a trecut perioada în care Isărescu se dădea mare (în anii 2006-2007, când exista o depășire semnificativă a țintei de inflație, academicianul ieșea pe la televizoare să spună că ,,nu punem tunurile monetare pe o muscă’’), peste ani, Isărescu acționează la fel: privește majorarea de prețuri care conduce la cea mai ridicată inflație din Uniunea Europeană drept ,,o muscă’’, și nu folosește pârghiile de politică monetară pe care este obligat să le folosească, inacțiunea sa contribuind la deteriorarea echilibrelor macro deja afectate. Cum și de ce? Pentru că BNR a acționat prea târziu și prea puțin în a folosi rata de dobândă pentru a combate anticipațiile inflaționiste. Motivul real pentru care Isărescu nu folosește acum nici măcar ,,pistoalele’’ de politică monetară este însă altul: au alegeri la BNR în 2019 și speră să mai stea pe acolo sub falsul motiv că ,,îl vor americanii’’, iar în an electoral pistoalele de politică monetară, dacă ar fi folosite judicios, s-ar întoarce impotriva lor, în calitățile lor de politruci.

Doar la auzul ideii de pistol, un membru al actualului Consiliu de Administratie al BNR, viceguvernator, Liviu Voinea, a fugit ca potârnichea, fiind obligat să renunțe la visul de mărire și de a îi lua locul lustratului Isărescu și fiind extras într-o poziție onorifică, la FMI, fără vreo șansă de a mai reprezenta ceva într-un mecansim administrativ viitor al României, epurabil de lustrabili”, a conchis acesta.

1 comentariu la “Preţurile au EXPLODAT în aprilie. Analistul Radu Soviani arată cu degetul spre vinovați

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *