Skip to content
Economie Societate

Preţurile la producătorii din industrie au crescut în noiembrie cu 3,4%

economica

Preţurile producţiei industriale pe total – piaţa internă şi piaţa externă – au avansat cu 3,4% în noiembrie 2019, faţă de aceeaşi lună a anului anterior, ritm crescut faţă de cel înregistrat în luna precedentă, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS), scrie News.ro.

În octombrie 2019, preţurile producţiei industriale pe total – piaţa internă şi piaţa externă – au crescut cu 2,3%, faţă de aceeaşi lună a anului trecut,

În noiembrie 2019, comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 3,4%. Faţă de luna precedentă, preţurile producţiei industriale a crescut cu 0,3%.

În noiembrie 2019, faţă de aceeaşi lună a anului anterior, cea mai mare creştere a preţurilor s-a înregistrat la fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice (+11,05%).

Pe marile grupe industriale, cel mai mare avans s-a înregistrat în industria bunurilor de uz curent (+5,03%).

Preţurile producţiei industriale reprezintă o măsură a preţurilor solicitate de către producători pentru produsele sau serviciile livrate în primul stadiu de comercializare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *