Skip to content
Finanțe/Bănci Știri

Prevederile privind cota T.V.A. la achiziția de locuințe, modificate. Cine iese în avantaj

Începând de duminică, 20 ianuarie, a intrat în vigoare Legea 30/2019 prin care orice vânzare de locuinţă de maximum 120 m2 şi cu o valoarea de maximum 450.000 de lei (exclusiv TVA, dar cu tot cu teren) va avea cotă de TVA de 5% dacă aceasta va fi achiziţionată de o persoană fizică.

Proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 25/2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare a fost promulgat de preşedintele României, prin decretul nr. 59/2019 în data de 10 ianuarie, care astfel devine legea nr. 30/2019.

Până la intrarea în vigoare a noii legi, art. 291 din Codul Fiscal, care reglementează cotele de TVA aplicabile, prevedea că doar persoanele necăsătorite sau familiile beneficizază de cota redusă, în cazul în care soţul sau soţia să nu fi deţinut şi să nu deţină, fiecare sau împreună, nicio locuinţă în proprietate pe care a/au achiziţionat-o cu cota de 5%.

Legea nr. 30/2019 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 44 din data de 17.01.2019 şi va intra în vigoare la 3 zile de la data publicării, respectiv duminică în data de 20.01.2019, anunță Zf.ro.

Concret, Legea nr. 30/2019 prevede modificarea articolul 291 alineatul (3) litera c), punctul 3, care va avea următorul cuprins:

«3. livrarea de locuinţe care au o suprafaţă utilă de maximum 120 m2 , exclusiv anexele gospodăreşti, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depăşeşte suma de 450.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziţionate de persoane fizice. Suprafaţa utilă a locuinţei este cea definită prin Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Anexele gospodăreşti sunt cele 12 definite prin Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Cota redusă se aplică numai în cazul locuinţelor care în momentul vânzării pot fi locuite ca atare.»”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *