Skip to content
Politică

Previziune sumbră a unui europarlamentar. Cum va fi privită România după ultimele scandaluri de corupție

Reţinerea Elenei Udrea era un lucru „previzibil”, a declarat europarlamentarul Cristian Preda la RFI.

Acesta spune că „în curând vom avea mai mult decât necesarul pentru un Guvern în faţa judecătorilor”.

„E destul de previzibil, după ce s-a întâmplat acum două săptămâni, când a început toată această epopee, era destul de clar ce se întâmplă. E unul dintre politicienii dintr-o lungă serie care au serioase probleme cu justiţia. Mă tem că în curând vom avea mai mult decât necesarul pentru un Guvern în faţa judecătorilor, dacă nu chiar în închisoare”, a declarat Cristian Preda la RFI.

Întrebat ce consecinţe va avea scandalul Udrea asupra felului în care e privită România, europarlamentarul a răspuns că nu crede că imaginea țării va avea de suferit.

„Imaginea României nu cred că are de suferit, pentru că repet, este un caz dintr-o serie. Dacă ne îndepărtăm puţin de toată emoţia asta şi toate pasiunile care sunt puse în dezbaterea unui caz sau altuia, vedem pur şi simplu seria statistică, adică în curând vom fi descrişi ca ţara care a trimis mai mult de un Guvern în faţa Justiţiei, dacă nu pentru unii dintre ei chiar şi în închisoare, pentru corupţie. Se ştia de altfel de mult timp că România este o ţară care are serioase probleme cu corupţia. Traian Băsescu a fost timp de zece ani cel care a garantat autonomizarea justiţiei, ieşirea ei de sub influenţa politică şi acum vedem efectele, politicienii dau socoteală, ăsta este un lucru foarte sănătos”, mai spune acesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *