Skip to content
Politică

Previziuni negre pentru români: „Urmează o criză economică, o criză alimentară. Probabil că din toamna acestui an vom simţi acest lucru”

Adevarul

Vicepremierul Kelemen Hunor a vorbit din nou despre criza economică, care se va resimţi nu doar în România, ci la nivel global, precizând că aceasta a început în timpul pandemiei, dar se adânceşte şi mai mult din cauza războiului din Ucraina. Liderul UDMR este de părere că, până acum, guvernanţii au gestionat bine situaţia şi a transmis că este mulţumit de „seriozitatea” colegilor de cabinet.

„Criza a început mai demult. (…) În urma pandemiei, s-a simţit deja de anul trecut această criză economică, mai ales pe anumite segmente, în energie, în distribuţia de mărfuri, mai ales produse şi elemente care sunt fabricate în Asia pentru industria de auto. (…) Dar această criză în fiecare zi se adânceşte, devine din ce în ce mai gravă cu începerea războiului între Rusia şi Ucraina. (…)

Pe termen mediu, pe termen lung, trebuie să fim conştienţi, trebuie să ştim că urmează o criză economică, o criză alimentară. Probabil că prin august-septembrie, începând din toamna acestui an, vom simţi acest lucru. Şi vom simţi nu neapărat noi, din România, nu neapărat noi, din statele UE, efectele directe, imediate, ci ţările africane, unde dependenţa de importurile din Ucraina şi Rusia sunt uriaşe. Dacă acolo există o criză alimentară, dacă există foamete, atunci oamenii pleacă spre Europa şi noi vom simţi efectele crizei mai târziu, dar mult mai brusc. Aceste interdependenţe sunt cunoscute şi eu am spus că trebuie să ne pregătim – UE, statele membre, fiecare stat individual, dar şi împreună, trebuie să ne pregătim pentru o perioadă mai lungă, pentru o criză economică inflaţionistă”, a declarat Kelemen Hunor într-un interviu pentru Agerpres, precizând că România a început pregătirea încă de anul trecut în sectorul energetic.

În contextul crizei economice, Kelemen Hunor este de părere că investiţiile trebuie protejate, dar în acelaşi timp este nevoie şi de măsuri economice şi sociale bine gândite.

„Dacă nu vom reuşi să protejăm investiţiile, sigur n-o să ai venituri la buget, nu poţi să plăteşti cheltuielile sociale. Sigur, trebuie să avem grijă de oamenii vulnerabili (…) şi nu trebuie să lăsăm în urmă pe nimeni. (…) În funcţie de evoluţia economică, financiară şi fiscală, Guvernul va interveni. Aici trebuie să înţelegem rolul statului. În perioadă de criză se schimbă regula jocului, se schimbă paradigma şi statul va deveni un jucător mult mai important şi în economie, şi în reglementări, decât în condiţii normale. (…) Atunci când este o criză, statul trebuie să fie puternic, să fie conştient. Dacă nu intervine, atunci cetăţenii vor suferi”, a mai punctat vicepremierul.

Liderul Uniunii Maghiare este de părere că, până acum, guvernanţii au gestionat bine situaţia. „Cred că, până la această oră, noi am gestionat bine această situaţie şi am reuşit să luăm măsuri atât pentru protejarea investiţiilor publice, protejarea locurilor de muncă şi fără să îndatorăm Romania, fără să depăşim limita suportabilă, dar şi pe partea socială, prin protejarea cetăţenilor. (…) Eu sunt mulţumit cu seriozitatea, responsabilitatea cu care au mişcat colegii din cabinet şi, sigur, în funcţie de evoluţie, urmează şi alte măsuri, categoric”, a explicat Kelemen Hunor, pentru publicaţia citată.

În ceea ce priveşte creşterea preţurilor la carburanţi, vicepremierul a precizat că Executivul a luat deja o măsură pentru transportatori, însă a transmis că este „aproape imposibil” să vină cu astfel de măsuri de sprijin pentru fiecare cetăţean în parte, cum ar fi plafonarea preţurilor.  „Noi am luat o măsură care urmează să fie aplicată pentru transportatori. Pentru fiecare litru de combustibil să dăm un ajutor de 0,5 lei pentru transportatori, fiindcă acolo este o problemă şi acest lucru înseamnă o cheltuială uriaşă. (…) Vorbim de firme de transport de marfă, transport de persoane şi firme de distribuţie în toate domeniile, nu doar în zona de industrie alimentară, fiindcă de fapt ei sunt marii consumatori şi, dacă acolo cresc preţurile, sigur că au un efect inflaţionist, vor fi incluse în preţul final al produselor. (…) În acest moment, este aproape imposibil să susţii pentru fiecare cetăţean individual, cu toate că aceasta ar fi de dorit, dar trebuie să ai şi bani. Nimeni n-a reuşit în Uniunea Europeană să impună”, a explicat acesta.

Întrebat despre pachetul de măsuri socio-economice anunţat şi asumat de coaliţie care pare că întârzie, Kelemen Hunor a declarat:

„Nu am spus că în 24 de ore toate aceste măsuri vor fi şi pot fi aplicate. Unele măsuri, aşa cum am anunţat, sunt aplicate de la început, din martie – aprilie – mai, celelalte măsuri vor fi aplicate în lunile care urmează, alte măsuri mai spre vară, mai spre toamnă. (…)  Urmează sancţiuni pe importul de produse petroliere din Rusia, fapt care va lovi Uniunea Europeană şi va lovi pe piaţa de ţiţei, şi această lovitură înseamnă creşterea preţurilor. (…)  Aici degeaba ne uităm la un singur stat. Sunt măsuri luate individual de statele membre şi sunt măsuri care trebuie luate la nivelul Uniunii Europene. (…) Aceste măsuri, chiar dacă par întârziate, nu sunt întârziate, merg în funcţie de evoluţia economică. Şi de la bun început trebuie să spunem: putem acoperi doar un anumit segment, nu putem acoperi toate pierderile care vin în urma crizei economice. Trebuie să pregătim societatea şi din punct de vedere mental, comportamental, la o criză. Cel puţin pentru o perioadă de timp, sper că nu foarte lungă, nimic nu va fi la fel cum era înainte, din păcate”, a mai completat vicepremierul Kelemen Hunor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *