Skip to content
Politică

Previziunile SUMBRE ale unui POLITOLOG: Dragnea NU mai poate fi oprit instituțional în a da OUG!

Prisacariu.ro

Duminică, 16 decembrie, a avut loc Consiliul Național al Partidului Social Democrat (PSD). Întrunirea social-democraților a stârnit noi controverse întrucât Liviu Dragnea le-a solicitat lui Florin Iordache și trezorierului PSD Mircea Drăghici să depună o plângere penală împotriva lui Klaus Iohannis pe motiv de înaltă trădare. Mai mult, au fost o serie de social-democrați care au solicitat premierului Dăncilă, printre care și Marian Oprișan, să fie dată OUG pe amnistie și grațiere.

În acest context, redacția PSnews.ro a luat legătura luni cu fostul consilier prezidențial, Cristian Hrițuc. Concret, întrebat ce denotă discursul lui Dragnea, inclusiv cerința de punere a lui Klaus Iohannis sub acuzația de înaltă trădare, politologul a atras atenția că președintele PSD încearcă să arate că este stăpânul absolut indiferent de consecințele negative ce vor apărea ulterior.

„Cererea lui Dragnea de acuzare a lui Iohannis de înaltă trădare face parte din aceeași strategie pe care a avut-o liderul PSD de-a lungul vremii, toată lumea care i se împotrivește este dușmanul țării. Este aceeași linie consacrată cu Soros, multinaționalele, UE. Ieri, Dragnea a vrut să arate că el este liderul care se bate pentru țară cu toți „dușmanii”. Este un discurs plin de ură care încearcă să apese pe niște declanșatori emoționali, de genul naționalismului. Dragnea încearcă să arate că el este stăpânul absolut, fără să îi pese de consecințele negative. Nu îi pasă decât de libertatea lui și nu se dă în lături de la nimic. Vrea să arate tuturor că el conduce aici și este stăpânul absolut. Electoratului PSD îi dă senzația că se ocupă de problemele țării, aducând în atenție subiecte ca autostrăzile, produse, companii, etc, dar este o mișcare diversionistă. PSD are toată puterea și este la guvernare de câțiva ani, chiar și votanții lor știu acest lucru, chiar dacă Dragnea vrea să dea senzația că el vrea să facă”, a precizat anaistul politic.

Totodată, chestionat cum vede presiunile puse pe Dăncilă de diverși exponenți politici printre care și Marian Oprișan pentru a fi dată ordonanța de urgență pe amnistie și grațiere, Cristian Hrițuc a evidențiat că decizia va fi luată de Dragnea care nu mai poate fi oprită instituțional de nimeni.

„Amnistia și grațierea sunt din ce în ce mai aproape. Chiar dacă nu a venit o decizie explicită, ci doar cereri de la membri PSD, gen Oprișan, e normal să fie așa. Au învățat din trecut. Ei o vor da fără să mai formalizeze această decizie în plenul de partid. Până la urmă, PSD înseamnă acum Liviu Dragnea. Toate pârghiile sunt la el. Sforile prin care o manevrează pe Dăncilă sunt tot la el. Sforile prin care îl manevrează pe Tăriceanu sunt tot la el. Dragnea nu mai poate fi oprit instituțional de nimeni”, a conchis Cristian Hrițuc în exclusivitate pentru PSnews.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *