Prezidențiabilii din 2024 și de ce s-ar putea rupe alianța după alegeri

colaj partide alegeri
colaj partide alegeri

Invitat în studioul Puterea Știrilor, sociologul Darie Cristea a vorbit depre posibilitatea ca cele două partide de la guvernare, PNL și PSD, să meargă împreună la alegerile din 2024, drept urmare să aibă chiar un candidat comun pentru Cotroceni. Sociologul a susținut că, atât președintele PNL, Nicolae Ciucă, cât și președintele PSD, Marcel Ciolacu „au ceva șanse, de exemplu, dacă va fi cazul, să fie acceptați de votanții ambelor partide, adică nu sunt persoane pe care să le identifici ca fiind liberal dur sau un social-democrat dur, nu sunt persoane care să fie legate de vechile conflicte dintre cele două partide”.

Totuși, există și alte variante, susține sociologul: să se aducă alte personalități.

„Noroc că alegerile prezidențiale sunt după vară, oamenii mai uită, merg în concedii, lucruri de genul ăsta. Opinia publică se schimbă foarte mult. Pe mine mă preocupă faptul că în ultimii ani, de exemplu, în ultimele luni, nici nu am văzut niște teme prin care aceste două mari partide (n.r – PSD și PNL) să încerce să-și apropie populația. Adică toate măsurile sunt într-adevăr măsuri de criză, dar nu pare să fie o chestiune care să ofere un tip de speranță. Și atunci, publicul, neavând speranță, se agață de nemulțumiri. Nemulțumire se contabilizează în cealaltă parte. Proiectul acesta prezidențial depinde și el de cum se vor prezenta marile partide în alegeri, dacă se vor prezenta împreună sau separat.

E greu de crezut că se vor prezenta într-un fel la parlamentare și în alt fel la alegerile prezidențiale. Deci probabil că vor avea un proiect coerent. Dacă merg împreună la parlamentare, vor merge împreună și la prezidențiale. Ce văd eu acum, studiind anumite date și inclusiv pe o chestiune de percepție publică generală – și președintele PNL și președintele PSD au ceva șanse, de exemplu, dacă va fi cazul, să fie acceptați de votanții ambelor partide, adică nu sunt persoane pe care să le identifici ca fiind liberal dur sau un social-democrat dur, nu sunt persoane care să fie legate de vechile conflicte dintre cele două partide. Și atunci, cumva, opțiunea asta a alianței pentru a susține un proiect prezidențiali este deocamdată deschisă, presupunând că vom vorbi despre candidaturile președinților celor două partide.

Există și alte soluții, să se aducă alte personalități. S-a tot vorbit inclusiv de Mircea Geoană, de mai multe soluții de genul acesta. Sunt sigur că toate aceste chestiuni o să apară în măsurătorile ulterioare. Eu sunt convins că în momentul de față cele două partide, nici individual, nici în comun, nu au stabilit care este candidatul”, a susținut sociologul Darie Cristea, la Puterea Știrilor.

Continuă alianța după 2024?

Este greu de crezut, însă, potrivit sociologului, că PNL și PSD vor mai merge împreună după alegerile din 2024, dacă cele două partide vor decide să aibă candidaturi separate. O campanie electorală la noi e destul de agresivă verbal, atrage atenția sociologul.

„Pentru viitoarea guvernare este o chestie bună (n.r – să se continue alianța PNL-PSD și după 2024). Sub rezervă, referitor la ce am discutat înainte, despre ce se poate întâmpla în campania electorală, că sunt avantaje și dezavantaje ale ambelor formate. Problema cea mai mare este alta: că după o campanie electorală în care, de exemplu, cele două partide vor concura, nu știu dacă le va fi așa de ușor să se mai împace. O campanie electorală la noi e destul de agresivă verbal ș.a.m.d. Știm cum arată campania electorală și nu știu dacă e așa de ușor ca după ce s-a încheiat votul să se împace.

Cred că aici e, de fapt, principala temere legată de candidaturile separate și cred că ăsta ar fi mobilul unei candidaturi pe o listă comună. Nu doar ideea de a fi sigur că obțin o majoritate confortabilă în fața AUR, dar teama că dintr-un război electoral s-ar putea să nu fie atât de ușor ca în decembrie 2024 să ne adunăm și să zicem că gata, acum am rezolvat, o facem iar să funcționeze ce a funcționat în 2022 și 2023. Pe de altă parte, să nu uităm că alianța aceasta funcțională, totuși, acum vine și după o perioadă de pandemie, vine și după o perioadă de crize majore, războiul din Ucraina, adică au fost o serie de provocări care cumva au cerut un tip de normalitate politică. Contextul electoral e de cu totul altă natură și e de de văzut ce o să se întâmplă acolo”, a continuat sociologul.

 

PSD nu cedează PNL candidatul la președinție

Premierul Marcel Ciolacu, care este și președintele PSD, nu exclude o alianță cu PNL la alegerile de anul viitor, dar a ținut să precizeze miercuri că, momentan, sunt doar discuții, nu decizii. Totuși, el a dat de înțeles că nu agreează varianta unui candidat comun la președinție, care să fie dat de PNL.

„În politică niciodată nu spui «niciodată». Nu a existat această discuție până acum (candidat comun PSD-PNL la prezidențiale – n.r.). Am văzut ce a declanșat declarația mea: o discuție și de liste comune. Nu vorbim de USL 2. În cazul în care noi simțim că românii au încredere în această coaliție, noi putem veni cu un program de țară și cu o abordare comună în anul următor. Nu este o decizie, este o discuție. Este posibil, nu este posibil. Nu are nimeni nimic decis în acest moment”, a declarat Marcel Ciolacu miercuri, întrebat de un posibil candidat comun PNL-PSD la președinție.

Totuși, președintele PSD a dat de înțeles că nu este de acord cu ideea unui candidat comun din partea PNL.

„Să depășim europarlamentarele. În schimb, cu adevărat, după 20 de ani de președinte de dreapta, cum se spune, cred că e cazul ca România să aibă și un președinte de stânga”, a mai declarat Marcel Ciolacu.

 

Autor

  • Marinela Anghelus

    Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL