Prezidențiale 2025. Jurnal de campanie – 25 aprilie. Un judecător din Ploiești a decis suspendarea anulării alegerilor de către CCR. AEP l-a reclamat pe Nicușor Dan la Parchet pentru că nu a declarat donații de peste 650.000 de euro. Liderii Coaliției cer organizațiilor locale mobilizare exemplară pentru Crin Antonescu.
Lasconi, dezvăluiri din interiorul USR: „Cereți-i lui Nicușor Dan analiza sociologică, nu intră în turul 2”. 9 din 11 candidați au semnat o „Declarație pentru păstrarea orientării euroatlantice a României”.
Un judecător din Ploiești a decis suspendarea anulării alegerilor de către CCR
Curtea de Apel Ploiești a suspendat joi executarea hotărârii prin care Curtea Constituțională a României a anulat alegerile prezidențiale din decembrie 2024. Ulterior, Biroul Electoral Central a transmis că această decizie „nu provoacă niciun efect” și că își continuă activitatea în mod normal.
„E o bombă, într-adevăr, și o lebădă de toate culorile pentru aceste alegeri. E o situație nemaiîntâlnită. Nu a existat o hotărâre judecătorească prin care o hotărâre a CCR să fie anulată sau suspendată.
„În primă instanță, Curtea de Apel a dispus anularea acelei hotărâri. Dispoziția nu e definitivă, deci nu produce deocamdată vreun efect. Dar, în același timp, a dispus și suspendarea efectelor pe viitor, care derivă din hot. 32 din 6 decembrie 2024. Aici legea spune că această dispoziție e executorie, produce efecte chiar de la momentul pronunțării, adică începând de astăzi. Asta înseamnă că orice instituție publică, orice persoană trebuie să respecte hotărârea judecătorească și cred că se va invoca curând în fața BEC-ului că nu se mai pot desfășura niciun fel de activități legate de organizarea noilor alegeri.
Dacă ne uităm în hot. 32 de anul trecut vom vedea că la sfârșit are două prevederi, că se anulează procesul electoral în curs, și că se dispune reluarea unui nou proces electoral.
Acest punct doi e practic suspendat”, a explicat avocatul Toni Neacșu, la Antena 3 CNN.
AEP l-a reclamat pe Nicușor Dan la Parchet pentru că nu a declarat donații de peste 650.000 de euro
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a sesizat Parchetul General cu privire la mai multe presupuse nereguli în gestionarea campaniei lui Nicușor Dan. Una dintre problemele reclamate este că acesta ar fi obținut donații de sute de mii de euro pe care nu le-a declarat. Candidatul și echipa sa de campanie au reacționat după apariția acestor informații în spațiul public.
AEP a derulat un control în perioada 4-24 aprilie și a descoperit că Nicușor Dan a obținut donații în valoare de peste 3 milioane de lei, echivalentul a peste 650.000 de euro, pe care nu le-a declarat.
AEP a mai descoperit că Nicușor Dan a folosit mașina de serviciu a primăriei pentru deplasări cu scop electoral, în data de 11 aprilie, lucru interzis de lege. De altfel, candidatul a recunoscut public acest lucru, într-o conferință de presă din 16 aprilie.
AEP susține că astfel primarul a încălcat legea 334/2006. „Campania electorală a acestuia a fost finanțată din fonduri provenite de la o instituție publică”, se arată în raportul AEP. Pentru această încălcare a legii, Nicușor Dan poate fi sancționat cu avertisment sau amendă de la 10.000 la 25.000 de lei, conform AEP.
Liderii Coaliției cer organizațiilor locale mobilizare exemplară pentru Crin Antonescu
Reuniunea comună a PNL, PSD și UDMR, organizată în format online, marchează un moment esențial în campania pentru alegerile prezidențiale: întreg spectrul coaliției de guvernare s-a reunit pentru a transmite un semnal clar de unitate și sprijin total pentru Crin Antonescu.
„Să ne scoatem pe noi din ecuație și să vedem că, de departe, Crin Antonescu este cel mai bun candidat”, a spus Marcel Ciolacu, într-un apel clar la depășirea orgoliilor politice și la solidaritate strategică.
Acesta a menționat că PSD nu îl susține pe Victor Ponta în aceste alegeri. „Orice vot pentru Victor Ponta duce la o șansă în plus pentru Nicușor Dan de a intra în turul 2”, a declarat Ciolacu.
Lasconi, dezvăluiri din interiorul USR: Cereți-i lui Nicușor Dan analiza sociologică, nu intră în turul 2
Elena Lasconi a vorbit joi seara despre candidatura lui Nicușor Dan la alegerile prezidențiale și despre cum a afectat-o decizia primarului Capitalei. Liderul USR a arătat cu degetul spre edil, spunând că prezența lui în competiție îi încurcă toate șansele de a intra în turul 2 al scrutinului din luna mai.
Elena Lasconi: „Ratez intrarea în turul doi din cauza lui Nicușor Dan”
„Eu ratez intrarea în turul doi pentru că aș putea să ratez intrarea în turul doi pentru că s-a băgat el de același culoare. Știa exact ce face și l-aș întreba dacă ar avea, nu știu, dacă are frați, surori, dacă probabil are prieteni.
Dacă ar ști că prietenul lui s-ar antrena pentru ceva, orice concurs și știe lucrul acesta și s-ar opri competiția la un moment dat, el s-ar băga peste el, tăcerea lui spune foarte multe despre el. Nu, el nu va intra în turul doi, categoric. Și el face mult rău. Nu eu sunt vinovată, eu eram în competiție.”, a spus Lasconi.
9 din 11 candidați au semnat o „Declarație pentru păstrarea orientării euroatlantice a României”
9 din cei 11 candidați la alegerile prezidențiale din luna mai au semnat, ieri, apelul “pentru o Românie democratică și euroatlantică” lansat de Universitatea din București. Este vorba despre o Declarație în 8 puncte prin care aspiranții la cea mai înaltă funcție în stat se angajează că vor “afirma fără echivoc angajamentul pentru apartenența României la Uniunea Europeană și la NATO, precum și pentru Parteneriatul strategic cu SUA”.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News