Toate unitățile de învățământ din București vor desfășura luni activitate cu prezență fizică, însă 14 unități din Sectoarele 6 și 3 au solicitat modificarea programului și reducerea orelor, a declarat, pentru AGERPRES, inspectorul general al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Florian Lixandru.
Duminică are loc cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale iar în multe dintre unitățile de învățământ din București vor fi organizate secții de votare.
‘Pentru ziua de luni au cerut modificarea programului, în sensul că vor începe programul la ora 10:00 și vor reduce orele cu zece minute, un număr de patru unității de învățământ din Sectorul 6 și 10 unități din Sectorul 3. În rest, toate școlile funcționează cu program normal, toate cu prezență fizică, conform programului normal de lucru. Doar aceste unități au cerut modificarea programului’, a explicat inspectorul general.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News