Unul dintre prezindențiabili anunță organizarea unui referendum

Unul dintre prezidențiabilii înscriși în cursa pentru Cotroceni a anunțat joi, cu ocazia organizării unei conferințe de presă, că a demarat acțiunea de strângerea de semnături în vederea organizării unui referendum național privind exploatarea gazelor de șist.

William Brânză, prezidențiabilul Partidului Ecologist Român, a explicat că a inițiat demersurile în vederea strângerii de semnături pentru organizarea unui referendum privind exploatarea gazelor de șist.

”Demersul vine ca urmare a faptului că am adresat o solicitare în acest sens către președintele României, Traian Băsescu, dar nu am primit nici un răspuns.

Este un subiect de interes național ce nu trebuie să fie decis de un grup de politicieni în spatele ușilor închise. Este în joc viitorul copiiilor noștri pe care nu îl putem amaneta pentru a servi unor interese de grup. Împreună cu PER vom strânge semnăturile necesare pentru a declașa procedura de inițiere a Referendumului.

Tot astăzi, am prezentat Programul Prezidențial intitulat „Pentru o Românie în viitor”. Este un program în care se va regăsi fiecare cetățean. Acesta se axează pe trei mari piloni: stabilitate, dezvoltare durabilă și consolidarea statului de drept”, a explicat William Brânză joi.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: