Ilie Bolojan susține o conferință de presă, de la ora 19:00, la Palatul Victoria. Marți, liderul UDMR, Kelemen Hunor, i-a cerut public premierului să revizuiască decizia privind taxele locale și să le scadă. De asemenea, Guvernul este așteptat să adopte și reforma administrației centrale, împreună cu măsuri economice pentru sprijinirea populației.
Selecțiuni LIVE din discursul premierului:
-Suntem la finalul unor măsuri care au însemnat o contracție economică, dar închidem aceste măsuri.
-Lucrăm la pregătirea bugetului pe anul aceste. Ținta de deficit este de 6,2%, iar inflația să fie la 4% la finalul anului. Săptămâna viitoare finalizăm discuțiile pe buget, iar în jur de 20 februaire îl trimitem la Parlament. În programul PNRR avem de absorbit 10 miliarde de euro până în luna august.
În paralel, lucărm la pachetul de reformă a administrației. Acest proiect, amânat, a intrat în circuitul de avizare. Ar urma să fie adoptat săptămâna viitoare. Recomandarea Ministerului Justiției e să angajăm răspunderea Guvernului pentru reforma în administrație.
Acest pachet va fi completat de proiectul privind interdicția cumulului pensie – salariu.
Al doilea pachet e cel de relansare economică, mâine va fi în primă lectură la ședința de guvern. După ședință va fi prezentat public de ministrul Finanțelor, iar vineri va fi prezentat în Consiliul Tripartit.
Pachetul conține credite fiscale pentru companii, sprijin pentru investițiile mari, pentru zonele cu deficite comerciale, pentru stimularea exporturile, scheme de garanții penprin Banca de Investiții.
Trebuie să avem predictibilitate în măsurile fiscale, să avem stabilitate politică, să avansăm în absorbția de fonduri europene.
Avem pregătite, și veți vedea de luni, trei proiecte de ordonanță privind simplificarea în domenii care ar susține companiile pentru autorizare: debirocratizare, simplificarea obținerii avizelor de mediu – termene scurtate substanțial.
Pentru o decizie de încadrare azi avem termen de 90 de zile, în propunerea legislativă va fi de 60 de zile.
Un proiect MAI e legat de simplificarea autorizațiilor de incendiu de la ISU – scurtare termene, standardizare, astfel ca avizul să fie obținut în 15 zile și autorizația în 30 de zile. Azi, în București, uneori autorizațiile durează 30 de zile.
Alt proiect e legat de Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CISD), pragul va fi ridicat la 5 milioane de euro de la 2 milioane de euro.
Vom pune presiune pe Hidroelectrica să își crească capacitățile de stocare. Ar trebui să aibă capacități de 500 megawați, au întârzieri deja. Aceste capacități de stocare ar însemna prețuri mai mici pentru consumatori.
Anul acesta trebuie să terminăm 2 proiecte importante pe gaz. Unul e centrala de la Mintia, al doilea – Iernut. Ambele echilibrează sistemul, asigură sistemul după închiderea centralelor pe cărbune.
Un alt aspect este salvarea combinatului Liberty Galați, pe care ne propunem să îl declarăm obiectiv de importanță strategică și să putem demara o licitație internațională pentru achiziționarea lui. Așa vom putea asigura plata oamenilor.
Plafonarea administrativă a prețului la gaz: trebuie să facem pași pentru a elimina plafonarea, dar trebuie să protejăm cetățenii de puseul de inflație. Fiind un an greu, e normal să luăm aceste măsuri, pentru că din 2027 România va avea resurse suplimentare de gaz în Marea Neagră.
Asta înseamnă că în 2027, când vom avea supraproducție de gaz, ar fi un an mai potrivit pentru liberalizare. Propunem deci ca până în martie 2027 să existe o perioadă tranzitorie cu un preț reglementat pentru consumatorii casnici pe tot lanțul. Prețul va rămâne stabil pe tot parcursul anului și nu vor fi alte modificări. Prețul la gaze va fi plafonat pentru consumatorii casnici și CET-uri.
Protejăm deci populația, nu angajăm bani de la buget și eliminăm problemele de anii trecuți, când unii traderi au crescut prețurile și statul a plătit diferențele de preț.
Absorbția de fonduri UE: va fi un vârf anul acesta, dar pentru asta e important să respectăm jaloanele. Unul e legat de pensiile magistraților, avem o reținere de aproape 230 de milioane de euro. Din discuțiile cu Comisia Europeană de săptămâna trecută, Comisia consideră ca acest jalon nu este îndeplinit., Mâine voi informa CCR asupra consecințelor amânării unor decizii. Au fost amânări în cascadă. Dacă nu se va lua o decizie, probabilitatea să pierdem acești bani este foarte mare. Pentru noi e important să închidem toate aspectele.
––––––––––––––––––––
Parcursul zilei de miercuri președintele UDMR, Kelemen Hunor, a mers la Guvern pentru a discuta cu premierul despre taxele și impozitele locale. Șeful Guvernului i-ar fi transmis că va analiza propunerea UDMR, însă mai are nevoie de date suplimentare de la Ministerul Finanțelor.
Marți, Kelemen Hunor a cerut premierului Ilie Bolojan să permită autorităților locale să reducă impozitele în limitele nivelurilor locale prevăzute de lege până la aprobarea bugetelor și să reintroducă scutirile fiscale, în special pentru persoanele cu dizabilități și familiile cele mai vulnerabile.
Liderul UDMR a declarat că revenirea asupra deciziei privind creșterea taxelor la toate primăriile conform noii grile de impozitare nu este „un semn de slăbiciune, ci unul de maturitate”.
De altfel, Coaliția de guvernare este asteptată să ia o decizie finală în privința reformei din administrație, adică tăierea de cheltuieli din primării și alte instituții, o măsură promisă de aproape jumătate de an. Liderii partidelor nu au căzut de acord nici asupra pachetului de relansare economică, pachet care ar trebui să vină cu măsuri de sprijin pentru firme și populație.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News










