400 de milioane de euro este valoare pădurilor despre care procurorii anticorupţie spun că au fost retrocedate abuziv. Printre cei care ar fi ajutat la fraudă s-ar număra nume sonore din PSD, precum Ilie Sârbu şi Viorel Hrebenciuc. Rolul lor, arată anchetatorii, ar fi fost să-i determine pe juriştii Romsilva, care se opuneau retrocedărilor, să închidă ochii. Printre beneficiari se aflau şi prinţul Paul şi printesa Lia. Interceptările DNA demonstrează determinarea celor implicaţi în fraudă.
Deputatul PSD, Viorel Hrebenciuc, audiat miercuri la Direcția Națională Anticorupție Brașov în dosarul unor retrocedări ilegale, a declarat că i s-a adus la cunoștință calitatea de inculpat.
Hrebenciuc a fost întrebat dacă crede că DNA va cere Parlamentului ridicarea imunității.
”Nu știu dacă urmează ridicarea imunității. Nu știu nimic.Sunt foarte mulți înăuntru”, a spus Hrebenciuc la ieșirea din sediul DNA Brașov.
Reţeaua implicată în dosarul retrocedărilor ilegale era monitorizată din septembrie 2013 până în august 2014, potrivit interceptărilor existente la dosar.
Într-una dintre discuţii, Viorel Hrebenciuc îi spunea lui Ioana Adam – parlamentar şi avocat: „Suntem în plin război cu Romsilva! Nu-i mai cred! Vom câştiga 100%! Sută la sută fac ordine. Urât. O să le placă la toţi, o să vezi”.
Ioan Adam către Dan Bengescu: „Vă rog nu vă mai lăsaţi călcaţi în picioare de com.jud.Bacău şi Ghelase care au cerut strămutarea în 27 noiembrie. Asta întrece orice închipuire iar prietenul tău a fost în mod grosolan păcălit. Sunt curios ce reacţie va avea când în vei spune pentru că în acest sens şi-a dat cuvântul, iată bomba”.
Surse judiciare au explicat care este implicarea lui Ilie Sârbu în dosar. Astfel, rolul său era să intervină la directorul general Romsilva să pună presiune pe angajaţii de la Romsilva Bacău astfel încât aceştia să piardă procesele aflate pe roul instanţei. În aceste procese, moştenitorii erau reprezentaţi de avocatul Ioan Adam.