Candidații s-au întâlnit luni seară, în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni, cu ocazia primei dezbateri prezidențiale înaintea alegerilor de duminică, 4 mai. Dezbaterea a fost organizată și transmisă de televiziunea Digi24, cu doar 4 dintre cei 11 candidați înscriși pe buletinul de vot confirmând participarea până la ora 20:00.
George Simion, liderul AUR, a anunțat la începutul dezbaterii că se va afla în această săptămână „în țară”, sugerând că nu va lua parte la dezbaterile din săptămâna pre-electorală. Simion a părăsit de altfel Palatul Cotroceni, împreună cu susținătorii. Totodată, Victor Ponta a evitat dezbaterea, ceea ce a lăsat confruntarea electorală în seama celor 3 candidați așa-numiți pro-europeni – care se bat pe circa jumătate din electoratul activ la vot, în timp ce Simion și Ponta au beneficiat, posibil, prin neprezentare.
Dezbaterea a fost per total slabă în termeni de soluții și discuții pe politici economice și fiscal-bugetare, fiind mai degrabă axată pe atacuri politice.
Prezentăm în cele ce urmează puținele idei ale candidaților legate de coordonatele economice ale României, despre economia internațională și tulburările prin care trece ea și efectele acestor tulburări asupra României, cu mențiunea că răspunsurile au fost date la întrebările moderatorilor, jurnaliștilor, colaboratorilor Digi24 și la întrebările și interpelările dintre candidați.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News