Prima farmacie clinică din România va fi înfiinţată la o unitate medicală din Bucureşti. Ce rol va avea

Sursa foto: Unsplash

Prima farmacie clinică din România va funcționa în cadrul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, din Bucureşti. Managerul unității medicale, dr. Beatrice Mahler, a explicat ce rol va avea comparativ cu o farmacie obișnuită, scrie Agerpres. 

„S-a decis înfiinţarea primei farmacii clinice prin aducerea în echipa multidisciplinară a farmacistului clinician. Astfel, cu susţinerea domnului rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila, prof. univ. dr. Jinga Viorel, şi a doamnei decan a Facultăţii de Farmacie din cadrul UMFCD, prof. univ. farm. Doina Drăgănescu, Ministerul Sănătăţii – România a emis ordinul de înfiinţarea primei Farmacii Clinice din România în Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta”, susţine Beatrice Mahler.

Ce rol are prima farmacie clinică din România

Farmacia clinică contribuie semnificativ la îmbunătăţirea calităţii îngrijirii medicale, la creşterea siguranţei pacientului şi la optimizarea costurilor în cadrul spitalului.

„Rolul farmaciei clinice este esenţial pentru asigurarea unei practici medicale moderne, eficiente şi centrate pe pacient”, a declarat Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.

Citeşte mai mult aici.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: