Prima femeie care va ocupa postul de ministru de Finanțe al Marii Britanii

Sursa foto: Flickr

Noul premier britanic, Keir Starmer, a numit-o pe Rachel Reeves, fostă economistă la Banca Angliei, în postul de ministru de Finanțe, care devine astfel prima femeie care va ocupa acest post în istoria Marii Britanii, transmite AFP.

Downing Street a anunțat într-un comunicat numirea lui Rachel Reeves în postul de „Cancelar al Trezoreriei”, titulatura tradițională a persoanei care ocupă portofoliul Finanțelor, arată Agerpres.

Noul ministru de Finanțe, care estimează că „schimbarea nu va veni decât printr-o disciplină de fier” în ceea ce privește finanțele publice, a subliniat în noaptea de joi spre vineri, după ce a fost realeasă deputat la o circumscripție din nordul Angliei, că sarcina sa „nu va fi una ușoară”.

„Nu există soluții miraculoase și ne așteaptă alegeri dificile”, a adăugat Rachel Reeves, care susține de o lună că Partidul Laburist este acum „partidul natural al întreprinderilor”.

Noul guvern laburist va dispune un spațiu de manevră limitat după 14 ani de guverne conservatoare turbulente. Chiar dacă creșterea economică a repornit ușor, în timp ce inflația a revenit în intervalul țintă al Băncii Angliei, finanțele publice nu sunt într-o stare prea bună.

După criza financiară și cea a puterii de cumpărare, după pandemie, Brexit și turbulențele financiare create de mandatul efemer al lui Liz Truss, precum și instabilitatea guvernamentală creată de cinci premieri în 14 ani, guvernul Starmer este așteptat să readucă stabilitatea în politică și economie.

Înainte de victoria laburiștilor, Rachel Reeves a spus că vrea să spargă „plafonul de sticlă în politică”, devenind prima femeie care ocupă al doilea cel mai prestigios post în guvernul britanic, cel de „Cancelar al Trezoreriei”, o funcție venerabilă care există de aproape 800 de ani.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: