Skip to content
Politică

Prima femeie președinte din istoria Croației. Ce spune Elena Udrea

Kolinda Grabar-Kitarović a devenit duminică prima femeie președinte al Croației din istoria țării. Reprezentantă a opoziției conservatoare, ea l-a învins după un rezultat strâns pe social-democratul Ivo Josipovuc, președinte în exercițiu, anunță dcnews.ro.

Kolinda Grabar-Kitarović a capitalizat nemulțumirea populară față de situația economică dificilă a Croației, ultimul stat care a devenit membru al Uniunii Europene, la 1 iulie 2013.

Diplomat de carieră și fost ambasador în SUA, noul președinte se așteaptă la o coabitare tensionată cu Executivul social-democrat până la alegerile generale programate la sfârșitul anului 2015, notează The Guardian.
După numărarea a 99,3% din totalul voturilor, Grabar-Kitarović avea un avantaj redus în fața lui Josisopic – 50,4% la 49,6%.

„Nu este loc de triumfalism. Haideți să muncim pentru prosperitatea țării noastre”, le-a transmis ea susținătorilor.

Funcția este mai degrabă ceremonială în Croația – președintele nu are drept de veto asupra legilor, ci atribuții doar în zona politicii externe și cea a apărării – dar victoria sa este un semnal pentru revenirea opoziției conservatoare.

Rezultatul alegerilor din Croația a determinat o reacție și din partea președintelui PMP, Elena Udrea. Aceasta a salutat victoria unei femei într-o țară din Balcani, adăugând că este vorba totodată și de victoria unei reprezentante a dreptei în fața socilaliștilor.

„La jumătate de an de la intrarea formală în Uniunea Europeană, Croaţia şi-a ales drept Preşedinte o femeie, pe Kolinda Grabar-Kitarovic, care l-a învins pe socialistul Ivo Josipovic.
Este prima doamnă aleasă şef al statului în Balcani, ceea ce reprezintă un important semnal de schimbare într-o zonă a Europei care preferă bărbaţii în astfel de poziţii cheie.
În plus, e o nouă victorie a dreptei în faţa socialiştilor, semn că lucrurile încep să se schimbe în politica europeană” a scris Elena Udrea pe Facebook.

Sursa foto: ziuaconstanta.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *