Apar primele ipoteze, după tragedia din India. Experții în aviație iau în calcul o posibilă eroare legată de flapsuri, componente esențiale ale aripilor, fapt care ar fi putut duce la prăbușirea avionului Boeing 787 Dreamliner la bordul căruia se aflau 242 de persoane. Detaliul a fost remarcat în filmarea care a surpris momentul prăbușirii. Autorițățile au anunțat că nu există supraviețuitori.
Experții în aviație analizează dacă poziția flapsurilor, componente esențiale ale aripilor, ar putea fi cauza care a dus la prăbușirea avionului cu 242 de oameni la bord. Potrivit informațiilor transmise BBC, setarea incorectă a acestor elemente ar putea explica de ce aeronava nu a reușit să decoleze corect.
O filmare verificată de jurnaliștii BBC surprinde avionul în timp ce pierde altitudine și momentul impactului cu solul, urmat de o explozie puternică.
Primele impoteze ale experților
„Când mă uit la aceste imagini, observ că trenul de aterizare este încă lăsat, dar flapsurile au fost deja retrase”, spune analistul în aviație Geoffrey Thomas. Cu alte cuvinte, flapsurile, care, în mod normal, se extind în timpul decolării pentru a oferi mai mult sprijin, erau deja pliate la nivelul aripii, ceea ce, potrivit expertului, este „foarte neobișnuit la scurt timp după decolare”
„Trenul de aterizare se retrage, de obicei, în primele 10-15 secunde după decolare, iar flapsurile sunt retrase treptat, pe parcursul a 10-15 minute”, adaugă Geoffrey Thomas.
Terry Tozer, un alt expert în aviație, confirmă că imaginile ridică semne de întrebare: „E greu de spus cu certitudine doar din filmare, dar nu pare că flapsurile ar fi fost extinse, iar asta ar fi o explicație perfect logică pentru o decolare eșuată.”
Marco Chan, fost pilot și lector la Universitatea Buckinghamshire New, adaugă că „dacă flapsurile nu sunt setate corect, acest lucru ar indica o posibilă eroare umană”, însă subliniază că „rezoluția filmării este prea slabă pentru a putea confirma cu certitudine această ipoteză.”
Ancheta continuă, iar autoritățile încearcă să determine cauza exactă a accidentului, luând în calcul toate posibilele erori tehnice sau umane.
Avionul Boeing 787-8 Dreamliner al companiei Air India cu destinația Londra Gatwick s-a prăbușit joi la scurt timp după decolare, în apropierea aeroportului din Ahmedabad, vestul Indiei. La bord se aflau 242 de persoane, 230 de pasageri și 12 membri ai echipajului. Erau 169 de indieni, 53 de britanici, 7 portughezi și 1 canadian. Aeronava s-a prăbușit într-o zonă rezidențială din apropierea aeroportului. Ultimul semnal al avionului a fost recepționat la doar câteva secunde după decolare, la o altitudine de 190 metri.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News