Skip to content
Economie Societate

Prima măsură luată de Cîţu: Blochează concursurile controversate de promovare a şefilor ANAF

Fiscul a anunţat miercuri suspendarea concursurilor pe care voia să le organizeze pe data de 8 noiembrie pentru promovarea a 66 de şefi în cadrul Direcţiilor regionale. Surse apropiate discuţiilor au declarat că suspendarea acestui concurs controversat ar fi făcută la dispoziţia lui Florin Cîţu, noul ministru al Finanţelor, informează adevarul.ro.

ANAF suspendă organizarea concursurilor de promovare în funcţiile publice de conducere vacante în cadrul aparatului propriu al Agenţiei, precum şi de la nivelul direcţiilor regionale ale finanţelor publice organizate în data de 18 noiembrie (proba scrisă) în contextul măsurilor care vor fi dispuse cu privire la reorganizarea instituţiei. Reluarea procedurii de organizare şi desfăşurare a concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante va fi reluată conform procedurilor„, a anunţat astăzi ANAF.

În urmă cu două săptămâni, surse avizate au declarat pentru „Adevărul” că se ia în calcul admiterea la concurs doar a apropiaţilor PSD, nu şi a celor care sunt îndreptăţiţi să-şi depună documentele în vederea promovării. „Şefii din cadrul ANAF şi-au programat în detaliu momentul în care vor scoate posturile la concurs. Vor să ocupe toate funcţiile de conducere cu apropiaţi ai PSD-ului, astfel încât să poată deţine controlul şi după ce vor ieşi la Guvernare”, a declarat sursa citată.

În ceea ce priveşte concursul propriu zis, aceasta a susţinut că bibliografia şi subiectele de concurs, cel puţin pentru unele dintre cele mai importante funcţii de conducere, sunt stabilite doar după ce concurenţii favoriţi au fost consultaţi. „Frizează penalul modul în care se realizează aceste aşa zise concursuri. Nu este stabilită clar bibliografia şi nici subiectele. Încă se negociază cu acei candidaţi favoriţi. Practic, li se cere acceptul asupra subiectelor”, au adăugat surse apropiate discuţiilor.

Pe de altă parte, acestea spun că persoanelor îndreptăţite să participe la concurs li se sugerează „pe toate căile” să renunţe. „Sunt oameni care au muncit mulţi ani, adevăraţi profesionişti care merită o promovare. Li se sugerează să stea acasă, să nu se bage”, au completat sursele. Lista concurenţilor nu va fi publicată cu numele integral, ci doar cu iniţialele, pentru a nu fi încălcate regulile privind datele cu caracter personal.

Concursurile vor avea loc pe 18 noiembrie, la sediul ANAF din Bucureşti, se arată în anunţul publicat „de faţadă” pe site-ul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Concursul pentru numirea şefilor nu rezolvă însă problema deficitului de personal cu care se confruntă Fiscul de ani buni, în cea mai mare parte din cauza faptului că angajările pe posturile obişnuite de execuţie sunt blocate de mai mulţi ani.

ANAF are un deficit de personal de circa 15% dintr-un total de 27.000 de posturi aprobate pe hârtie. Pe de altă parte, concursul este organizat chiar de ANAF, nu de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, instituţie cu un grad mare de independenţă faţă de factorul politic, în timp ce ANAF este subordonată politic total partidului de guvernământ.

De faţadă, anunţul privind concursul este publicat pe site-ul Agenţiei Funcţionarilor Publici, cu ANAF este condusă de Mirela Călugăreanu, numită direct de premierul Viorica Dăncilă şi care lucrează sub coordonarea ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici. Posturile de conducere scoase la concurs sunt în cadrul direcţiilor regionale din Bucureşti, Braşov, Cluj, Iaşi, Timiş, Galaţi, Prahova, structuri administrative care coordonează direcţiile judeţene şi reprezintă legătura directă dintre conducerea centrală şi teritoriu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *