Prima reacție a lui Dumitru Buzatu după ce a fost prins în flagrant luând șpagă

buzatu
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Şeful Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost prins în flagrant vineri seară de procurorii anticorupţie, când primea 1,25 milioane de lei mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract. Ulterior, anchetatorii au început percheziţii la locuinţa acestuia.

Acesta a fost adus la domiciliul său din localitatea Mărăşeni, comuna Ştefan cel Mare. La faţa locului este prezent şi fiul acestuia, Tudor Buzatu, secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului.

Prima reacție a lui Dumitru Buzatu

Reporter: Bună seara! Ce s-a întâmplat, domnule președinte?

Dumitru Buzatu: Ce vreți să spun? Văd că sunteți informați!

Acestea au fost singurele cuvinte ale președintelui CJ Vaslui, și au fost adresate jurnaliștilor care îl așteptau la adresa unde au loc perchezițiile.

Dumitru Buzatu, șef al Consiliului Județean Vaslui și lider al organizației PSD din cel mai sărac județ al României, este unul dintre cei mai longevivi și influenți baroni locali social-democrați din Moldova.

Va fi exclus din PSD

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că va propune colegilor excluderea lui Buzatu din partid.

„Voi convoca mâine de urgenţă Biroul Politic Naţional în format online şi voi propune colegilor excluderea domnului Dumitru Buzatu din partid. Am spus întotdeauna că în mandatul meu toleranţa pentru faptele de corupţie este ZERO! Iar cei care nu înţeleg acest lucru nu au ce căuta în PSD”, a scris, vineri seară, pe Facebook, Marcel Ciolacu.

Autor

  • Marinela Anghelus

    Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: