Skip to content
Politică

Prima reacţie din PSD privind războiul PNL-Tăriceanu. Andronescu: Important este ce facem cu ţara! EXCLUSIV

Redacţia PSnews.ro a obţinut, marţi după-amiază, prima reacţie din PSD, de la senatorul Ecaterina Andronescu, privind războiul dus de către PNL împotriva preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

Iniţial, vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu a crezut că este o exagerare de presă, neavând cunoştinţă despre vreun anunţ oficial din partea liberalilor.

„Eu cred că este o exagerare. N-a fost niciun fel de discuţie şi nici măcar PNL-ul n-a vorbit despre subiectul acesta, aşa că, în loc să vorbim despre subiectele care sunt într-adevăr importante pentru ţară, ne facem că… Mă rog: discutăm lucruri care nu sunt importante, după părerea mea, în acest moment. Important este să vedem ce facem cu ţara asta: merge în creştere economică în continuare sau nu? Sunt pensionari care aşteaptă de la noi, sunt studenţi care aşteaptă de la noi etc. etc. Altele cred eu că sunt problemele decât aceasta”, ne-a spus Andronescu.

CITIŢI ŞI: Gorghiu a făcut anunţul: PNL strânge semnături pentru debarcarea lui Tăriceanu din fruntea Senatului

Confruntată cu faptul că declaraţiile au fost făcute chiar de către co-preşedintele PNL Alina Gorghiu, Ecaterina Andronescu a afirmat: „OK. E treaba doamnei Gorghiu, să facă domnia sa. Eu cred că pentru mine sunt mai importante lucrurile de care am vorbit şi-s numai câteva despre care aş fi putut să vorbesc”.

Nu în ultimul rând, fostul ministru al Educaţiei a evitat un răspuns tranşant în ceea ce priveşte situaţia protocolului de colaborare dintre PSD şi UNPR, prin prisma faptului că diverşi lideri ai UNPR s-au declarat în favoarea înlăturării lui Tăriceanu din fruntea Senatului.

„N-am luat o asemenea hotărâre (privind protocolul PSD-UNPR – n.r.), n-am discutat despre ea şi cred că nici nu era cazul să discutăm”, a încheiat Ecaterina Andronescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *