Skip to content
Politică

Prima separare: ALDE preferă să candideze pe cont propriu la europarlamentare

Cotidianul

Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu nu vrea să ”creeze confuzie” candidând pe liste comune cu PSD la alegerile pentru Parlamentul European.

Deși ALDE nu a decis până acum dacă va merge separat sau alături de PSD la alegerile europarlamentare, șeful formațiunii anunță că preferabilă este prima variantă.

Pentru Parlamentul European trebuie să avem în vedere următorul lucru. Ştiţi foarte bine în Parlamentul European există grupuri politice: grupul ALDE care este grupul liberal, grupul Partidului European Socialist, grupul popularilor, grupul ecologiştilor șamd. Deci, ei se repartizează odată ajunşi în Parlamentul European pe grupuri politice şi de aceea cred că a merge pe o listă comună creează o anumită confuzie şi pentru electoratul de la noi şi pentru partenerii noştri europeni. Nu am luat o decizie, dar există o bună probabilitate să mergem pe liste separate”, susține Tăriceanu, potrivit B1.

În ceea ce privește criteriile de selecție a candidaților ALDE pentru PE, Tăriceanu a precizat că vor fi luate în considerare experienţa politică şi profesională, cunoaşterea unei limbi străine, notorietatea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *