Skip to content
Politică

Primar revoltat din cauza OUG pentru libera migrație: „Distrugem o țară întreagă”

Proiectul ordonanței de urgență privind libera migrație pentru aleșii locali nu a fost privită cu ochi buni de toată lumea.

Chiar unul dintre cei vizați direct de proiectul de lege s-a revoltat.

Primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, este de părere că OUG este un mijloc „de a îi umili și șantaja pe aleșii locali”.

Dorin Florea, PDL, a declarat pentru jurnaliștii ziare.com că proiectul de lege care încurajează migrația primarilor este o bătaie de joc.

„Ii recomand domnului Dragnea sa priveasca la ce vor romanii si asteapta o intreaga comunitate europeana – responsabilitate si seriozitate din partea clasei politice. Nu putem continua la nesfarsit un asemenea circ in viata politica.

In primul rand, ar trebui ca toti sa condamnam traseismul, nu sa il incurajam. In al doilea rand, daca vrei o reformă administrativa, in pragul unei descentralizari si regionalizari, nu poti sa ii umilesti pe primari. Ar fi momentul sa inteleaga si PSD ca daca vom continua in acest fel, nu facem decat sa ajungem de rasul Europei”, a declarat pentru sursa citată Dorin Florea, prim-vicepresedinte pentru politici publice al PDL.

4 comentarii la “Primar revoltat din cauza OUG pentru libera migrație: „Distrugem o țară întreagă”

  1. Domnule Florea de ce nu erau primarii umiliti de aceleasi reglementari in 2006? Atunci nu erati revoltati de traseim. 470 de primari au trecut de la PSD la PDL si nu v-am vazut revoltat de traseismul politic. Daca e pentru PDL traseismul e bun, daca e pentru alti e rau. De fapt PSD trebuia sa organizeze noi alegeri locale pentru alesii USLdin moment ce acesta nu mai exista. vreau sa vad cati liberali mai castigau atatea Consilii judetene sau primarii de mari orase.

    1. De acord in totalitate cu comentariul facut. Nu inteleg, protesteaza fara pic de rusine stiind ca si PDL +PNL au procedat in acelasi mod timp de 45 de zile in 2006….

  2. A umili si santaja—in servilismul lui fata de sefi sare din pat . ORDONANTA— impune cuiva—CE ALEGERE SA FACA ? Seamana cumva cu anul 2006 cand dupa racolarea primarilor PDL a dat o lege sa-i PRIPONEASCA ?

  3. IMPORTANT ESTE CA PSD A PROMIS ELECTORATULUI IN 2013 CA VA IMPIEDICA MIGRATIA POLITICA CE A NENOROCIT ROMANIA SI PSD_U CAND BOC LE MOMEA PRIMARII CU BANI DE LA GUVERN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *