Skip to content
București Social Știri

Primăria anunţă lucrări în Nordul Capitalei. Se va merge pe un singur sens

Primăria Municipiului Bucureşti anunţă că avansează lucrările la obiectivul de investiţii Supralargire Fabrica de Glucoză, iar începând de sâmbătă, ora 8.00, se va institui sens unic între Soseaua Petricani şi Şoseaua Barbu Văcărescu. Se va circula doar dinspre Şoseaua Petricani – Nod A3 spre Şoseaua Barbu Văcărescu.

Ţinând cont de stadiul avansat al lucrărilor şi pentru a respecta graficul de lucru, începând de sâmbătă, 6 aprilie, ora 08.00, circulaţia pe Şoseaua Fabrica de Glucoză se va organiza în sens unic, pe toată lungimea, între Şoseaua Petricani şi Şoseaua Barbu Văcărescu. Astfel, va fi permisă circulaţia autovehiculelor doar dinspre Şoseaua Petricani – Nod A3 spre Şoseaua Barbu Văcărescu”, a transmis, vineri, Primăria Capitalei, citată de News.ro.

Sursa citată precizează că închiderea circulaţiei pe acest sens de mers este necesară pentru realizarea noilor benzi de circulaţie.

Vor fi realizate traversări ale şantierului pentru riverani, iar constructorul va lucra cu program prelungit şi va suplimenta resursele. În acest moment, lucrările pentru ridicarea zidului de sprijin al noii artere de circulaţie sunt aproape finalizate, iar relocarea reţelelor de utilităţi este într-un stadiu avansat. Se lucrează la viitoarea canalizare pluvială şi a început relocarea stâlpilor de electricitate”, a mai precizat Primăria Capitalei.

Poiectul presupune lărgirea la patru benzi, două pentru fiecare sens de circulaţie, a arterei între Şoseaua Petricani – Nod A3 şi Calea Floreasca. Fiecare bandă va avea 3,5 metri lăţime, iar trotuarele vor include şi o pistă pentru biciclişti pentru fiecare sens.

Intersecţiile pe care Şoseaua Fabrică de Glucoză le traversează vor fi reconfigurate şi va fi realizată racordarea la sensul giratoriu din zona Autostrăzii A3. De asemenea, vor fi amenajate noi spaţii verzi, iar iluminatul stradal va fi modernizat.

Proiectul prevede şi amenajarea de parcări, a două drumuri colectoare şi semaforizare pe anumite segmente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *