Skip to content
București Locale

Primăria Capitalei a organizat dezbatere publică pe taxa Oxigen /Printre propuneri: aplicarea după ce orașul va avea centură, benzi pentru biciclete și transport public performant, taxarea inclusiv a mașinilor Euro 4 și 5

economica.net

Majoritatea celor prezenți la dezbatere nu au avut ceva împotriva taxării, dar au dorit să se aplice corect, în funcție de cât poluează fiecare mașină. Marius Tudor, secretar general al Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), a propus chiar extinderea taxei de acces în centru și în oraș etapizat și pentru normele de poluare Euro 3, Euro 4 și Euro 5, dar și mărirea perimetrului unde mașinile poluante vor avea acces. Reprezentantul Asociației Ecopolis a cerut și el taxarea mașinilor cu normă de poluare Euro 4, potrivit Hotnews.

Dezbaterea a fost moderată de Sorin Chiriță, administratorul public al orașului, iar acesta a declarat că propunerile cetățenilor vor fi analizate și dacă sunt pertinente vor fi introduse în proiectul de hotărâre.
„Vor fi luate în considerare toate propunerile pertinente şi vor fi cuprinse în proiectul de hotărâre. Spre exemplu, includerea autoturismelor Euro 3, acele autoturisme care sunt în leasing, aşa cum a precizat şi doamna primar general, care e clar că nu pot fi autoturisme vechi, chiar dacă sunt leasing-uri preluate sau persoane care nu au rol fiscal pe raza Municipiului Bucureşti şi au autoturismul în afara Capitalei vor trebui să fie exceptate. Pe de altă parte, analizăm şi ceea ce înseamnă transportul pe două roţi„, a precizat Chiriţă.

Marian Ivan, reprezentantul OPTAR, a declarat că înainte de a aplica o astfel de taxă, Primăria Capitalei trebuia să aplice celelalte măsuri din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, respectiv să îmbunătățească transportul public, să facă benzi pentru biciclete, să nu mai permită parcarea fară taxă în centrul orașului.

„Prima problemă este legată de comunicare. Noi discutăm astăzi un proiect care nu mai este de actualitate. Proiectul a fost modificat și nu știm cum arată. Apoi, în loc să se vorbească despre o taxă, fiidcă o taxă este o soluție extremă, trebuiau luate multe alte măsuri, respectiv respectat Planul de Mobilitate Urbană Durabilă care propune pentru reducerea poluării un management al parcării, atât timp cât oamenii parchează oriunde în acest oraș gratuit, adică pe trotuar, normal că folosesc mașina, benzi unice, piste de biciclete. Niciuna dintre aceste măsuri nu a fost începută măcar, iar în aceste condiții normal că poluarea a crescut și va crește. PMUD prevede două măsuri foarte simple, eliminarea suflantelor cu combustibil și a udării străzilor, care nu au niciun efect. În continuare în București se irosesc bani pe cele două acțiuni care contribuie la poluarea aerului. Nu trebuie un proiect, trebuie doar transmis Primăriilor de Sector să nu mai irosească bani pe asta. Studiul din PMUD a stabilit că 24% dintre șoferi ar renunța la deplasarea cu autoturismul dacă ar avea un transport public viabil și ar ajuge cu 20% mai devreme. În București 83% dintre călătorii sunt mai scurte de 10 km care se pretează la mersul cu bicicleta, iar 45% sunt mai mici de 3 km. Iată cum faptul că nu au fost accesibilizate trotuarele contribuie la creșterea poluării. Doar 8% dintre bucureșteni plătesc parcarea, dacă ar fi existat un plan de management al parcării s-ar fi redus poluarea„, a declarat Marian Ivan.

Marius Tudor, reprezentantul Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile a declarat că inițiativa este bună, în trend cu practica europeană și chiar a cerut taxarea etapizată a mașinilor până la cele cu normă de poluare Euro 6, dar și extinderea zonei din centrul orașului unde accesul se va taxa.

„Considerăm că inițiativa este una utilă, în linie cu practica europeană. Totuși credem că sunt necesare câteva corecții pentru creșterea eficienței acestui program. Aplicarea restricțiilor de circulație să se facă în mod etapizat și diferențiat în funcție de norma de poluare, până la Euro 6. (…) Etapizarea despre care vorbeam mai sus ar trebui să cuprindă și extinderea progresivă a zonei de restricții. Prima etapă ar trebui să includă și norma de poluare Euro 3, nu doar Euro 2, apoi programul să meargă mai departe cu restricții pentru Euro 4, apoi Euro 5. În ceea ce privește achizițiile publice de autovehicule, autoritățile ar trebui să achiziționeze în procent de 30%, începând cu 2020, mașini electrice, hybrid, plug in și hidrogen. Același procent ar trebui să li se aplice și companiilor de taxi. Continuând cu taxiurile, acestea ar trebui să aibă acces în zona delimitată doar cele Euro 5 Diesel și Euro 4 benzină, iar ulterior Euro 6 diesel și Euro 5 benzină. În final, mai propunem înființarea unui fond pentru aer curat unde să se verse taxele din acest program din care să fie finanțate primele de casare și stimulentele pentru autovehicule verzi și derularea de programe ca populația să înțelegă consecințele poluării„, a declarat Marius Tudor, Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile.

Alin Tănase, coordonator campanii Green Peace, a declarat că introducerea acestei taxe nu este suficientă pentru reducerea poluării.
Considerăm că introducerea acestei taxe este o măsură necesară pentru București, însă nu este suficient. Trebuie diferențiat pentru motoarele diesel și benzină. Cele diesel sunt mult mai poluante și trebuie taxate ca atare. Trebuie cuplată cu alte măsuri: piste de biciclete, transport public electrificat. O altă problemă este că avem deficiențe majore în monitorizarea calității aerului. Doar două stații din 6 măsoară poluanții din trafic. Proiectul trebuie amendat și completat„, a declarat acesta.
Ghinea Constantin, Asociația Română pentru Transporturi Rutiere Internaționale, a declarat că în condițiile în care orașul nu are șosea de centură nu este de acord cu introducerea acestor taxe. „Nu suntem de acord cu această taxă care nu rezolvă absolut nimic. Ne dorim ca toate hipermarketurile să fie scoase în afara orașului. Ne dorim o centură adevărată a Bucureștiului, nu mizeria in care ne zbatem, măcar o centură ca a Sofiei, cu 3 benzi pe sens„, a declarat acesta.
Răzvan Pavel, Asociația Natională pentru Dezvoltarea Motociclismului, a cerut scutirea motocicletelor și mopedelor de aceste taxe.

Solicitarea noastră este de a exclude aceste autovehicule de la aceste taxe. În acest moment nu este clar. Scuterele şi motocicletele sunt recunoscute la nivel mondial pentru reducerea poluării. Este un studiu pe care l-au publicat cei de la Agenţia Franceză pentru Mediu şi care spune că scuterele şi motocicletele sunt mai puţin poluante. Apoi, cei care au și mașină și motocicletă, o să aleagă să plătească taxa doar pentru mașină, ceea ce va duce la creșterea numărului de mașini. O altă problemă este că normele Euro pentru motociclete și scutere sunt diferite. Cele mai noi au Euro 4„, a declarat acesta.

Florian Ivan, Asociația Imaginea României, a spus că proiectul încalcă drepturile și libertățile unor cetățeni și va depune argumentarea în scris.

Costel Popa, reprezentantul Asociației Ecopolisa cerut și taxarea mașinilor Euro 4: ” Apreciez ideea acestui proiect de hotărâre, mi se pare foarte bună. Cred că dacă nu este inclus și Euro 4 în această taxare, măsura este pe sfert. Parcul auto Euro 4 generează circa 55% din poluare. Propunerea concretă este că și dacă se taxează mai puțin mașinile Euro 4, măsura va descuraja. Taxele acestea pot fi revizuite în timp dacă apar tehnologii noi„, a declarat acesta.
Primăria Capitalei a lansat, în august, în dezbatere publică proiectul care prevede interzicerea maşinilor sub Euro 3 în Centrul Capitalei, precum şi introducerea unei viniete pentru maşinile care nu sunt din Bucureşti sau Ilfov. Luni este ultima zi în care proiectul mai stă în dezbatere publică, apoi va fi supus aprobării Consiliului General.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *