Skip to content
Economic Știri

Primăria Capitalei acordă între 200.000 şi 480.000 de lei finanţare nerambursabilă pentru proiecte în domeniul social

news.ro

Primăria Capitalei a lansat sesiunea de selecţie publică de proiecte pentru activităţi nonprofit de interes local, în vederea dezvoltării şi diversificării serviciilor sociale adresate grupurilor vulnerabile dezavantajate social. Cererile de finanţare pot fi depuse până în 18 iunie, bugetul total al programului fiind de 6 milioane de lei, scrie news.ro.

Primăria Caitalei a anunţat, miercuri, printr-un comunicat de presă, că programul de finanţare din acest an prevede o singură sesiune de selecţie a proiectelor. Suma totală alocată pentru anul 2019 este de 6.000.000 de lei.

Regulamentul privind finanţările nerambursabile de la bugetul local a fost aprobat încă din anul 2018, prin HCGMB nr.274/2018.

Cererile de finanţare se depun la Registratura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, cu sediul în Str. Constantin Mille, nr. 10, sector 1, Bucureşti, până în 18 iunie la ora 16.30.

Solicitanţii care pot participa la procedura de atribuire a contractului de finanţare nerambursabilă sunt persoanele juridice fără scop patrimonial – asociaţii şi fundaţii – sau culte religioase recunoscute conform legii, care sunt acreditate şi, după caz, licenţiate ca furnizori de servicii sociale, în conformitate cu prevederile legislaţiei în domeniu. Una dintre condiţiile de participare la selecţie este ca durata de implementare a activităţilor proiectului (perioada cuprinsă între data semnării contractului de finanţare şi data finalizării ultimei activităţi prevăzute în cadrul proiectului) să nu depăşească data de 15.12.2019”, a transmis Primăria Capitalei.

Sursa citată a precizat că selecţia şi evaluarea cererilor de finanţare depuse, va fi realizată de Comisia de evaluare în perioada 19.06.2019 – 25.06.2019.

Sumele care se acordă pe fiecare proiect în parte depind de categoria proiectului, astfel:

–    Maxim 480.000 lei pentru fiecare proiect de tip I (buget total alocat în valoare de 4.800.000 lei)

–    Maxim 200.000 lei pentru fiecare proiect de tip II (buget total alocat în valoare de 600.000 lei)

–    Maxim 200.000 lei pentru fiecare proiect de tip III (buget total alocat în valoare de 600.000 lei)

Proiecte sociale de tip I:

•       sectorul neguvernamental în vederea dezvoltării şi diversificării serviciilor sociale adresate grupurilor vulnerabile, dezavantajate social

Conform Strategiei Locale privind Incluziunea Socială şi Reducerea Sărăciei în Municipiul Bucureşti 2017 – 2021 beneficiarii programelor de asistenţă socială, din municipiul Bucureşti sunt: copiii aflaţi în dificultate; tinerii aflaţi în situaţie de risc/ Tinerii care părăsesc sistemul de protecţie a copilului; persoane adulte în situaţii de vulnerabilitate (persoane cu dizabilităţi, consumatorii de droguri, persoanele care au
executat o pedeapsă privativă de libertate, victimele violenţei în familie, victimele traficului de persoane, persoane adulte fără adăpost, persoane şi familii cu risc de excluziune socială inclusiv persoanele de etnie romă /situaţii de urgenţă, refugiaţi / imigranţi); persoanele vârstnice.

•       incluziunea socială a persoanelor supuse riscului marginalizării

Proiecte sociale de tip II

•       efectuarea de studii, cercetări, prognoze în domeniul social

Proiecte sociale tip III

•       respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor din grupurile vulnerabile;

•       prevenirea şi combaterea discriminării;

•       egalizarea şanselor pentru persoanele din grupurile vulnerabile;

•       reinserţia pe piaţa forţei de muncă;

•       solidaritatea socială, responsabilizarea societăţii civile;

Ghidul solicitantului prezintă exemplificări cu caracter orientativ pentru fiecare categorie de proiecte în parte.

Primăria Capitalei menţionează că, pe parcursul implementării proiectelor, beneficiarii finanţării au obligaţia de a întocmi şi prezenta o serie de rapoarte (precizate, de
asemenea, în Ghidul solicitantului).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *