Skip to content
Politică

Primăria Capitalei cumpăra fluiere în valoare de 17.000 de euro

Bucuresti FM

Primăria Capitalei cumpără 2.000 de fluiere cu bilă în valoare totală de 78.000 de lei (aproape 17.000 de euro) pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov. Valoarea unui singur fluier este de 39 de lei, iar contractul de achiziţie directă a fost acordat firmei Lidle Com SRL.

Potrivit anunţului postat pe SEAP, Primăria Capitalei achiziţionează 2.000 de fluiere pentru „îndeplinirea în bune condiţii a misiunilor specifice în situaţii de urgenţă desfăşurate de către ISU Bucureşti-Ilfov”. Valoarea unui singur fluier este de 39 de lei, astfel că suma totală se ridică la 78.000 de lei (aproximativ 17.000 de euro), relatează News.ro.

Contractul a fost acordat firmei Lidle Com SRL, specializată în echipamente pentru stingerea incendiilor.

Achiziţia făcută de municipalitate pentru ISU a fost criticată de opoziţie.

„V-aţi întrebat ce cumpărături a mai făcut doamna Firea din banii noştri? Vă spun eu: FLUIERE. Primăria Municipiului Bucureşti a cumpărat 2000 de ”fluiere cu bilă” în valoare de 78.000 RON (16.804 Euro), fără TVA. Da, aţi auzit bine. Priorităţi pentru autorităţi”, a scris pe Facebook consilierul local USR Sector 1 Clotilde Armand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *