Skip to content
București

Primăria Capitalei dă lovitura: Vrea societate comercială de dezinsecție și deratizare

www.click.ro

Primăria Capitalei intenționează să înființeze o firmă care să se ocupe de dezinsecția, dezinfecția, deratizarea, precum și de efectuare de tratamente fitosanitare.

Acest proiect va fi discutat în ședința Consiliului General al Capitalei, din 30 ianuarie, transmite agerpres.ro.

„Se dă acordul de principiu privind organizarea unei societăți comerciale, având ca obiect principal prestarea activității de salubrizare — dezinsecție, dezinfecție, deratizare și efectuarea de tratamente fitosanitare. Direcțiile din cadrul aparatului de specialitate al Primarului General al Municipiului București și Centrul de Protecție a Plantelor București vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri”, reiese din proiect.

Mai jos vă prezentăm și expunerea de motive semnată de primarul general, Gabriela Firea:

„Pentru dezvoltarea și funcționarea activității de salubrizare — dezinsecție, dezinfecție, deratizare și tratamente fitosanitare și pentru a avea controlul în orice moment asupra modului de efectuare a activității și a avea în permanent informații cu privire la realizarea parametrilor de performanță, considerăm oportun să se înființeze o societate comercială, această societate urmând a efectua activități de salubrizare — dezinsecție, dezinfecție, deratizare, așa cum sunt ele prevăzute în Ordinul ANRSC nr. 82/09.03.2015 — privind aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităților emis de către Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice cât și tratamente fitosanitare”, precizează raportul de specialitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *