Anul acesta, Primăria Deva a renunţat la închirierea iluminatului festiv al municipiului, pentru a cumpăra aparatură medicală, în contextul crizei medicale generate de pandemia de COVID-19.
Primăria Deva renunţă la decorațiunile de sărbători, pentru a cumpăra aparatură medicală
Astfel, Primarul Devei, Florin Oancea, a declarat că municipiul nu va mai fi decorat festiv în această iarnă, iar fondurile alocate în acest sens vor fi redirecţionate către sectorul medical.
„Perioada dificilă pe care o traversăm ne impune o altă ordine a priorităţlor. Anul acesta, Deva nu va mai fi scăldată, ca în alţi ani, de luminile de sărbătoare care împodobeau oraşul. În acest an trebuie să fim solidari cu semenii noştri afectaţi de pandemie şi trebuie să ne asigurăm că toţi cei ajunşi în această situaţie au o şansă la viaţă.
De aceea, am hotărât să propun Consiliului Local ca banii destinaţi iluminatului festiv să fie redirecţionaţi pentru sănătatea devenilor”, susţine primarul.
Secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva a solicitat Primăriei sprijinul pentru cumpărarea aparaturii medicale necesare salvării de vieţi omeneşti: aparate de ventilaţie mecanică, monitor de funcţii vitale, alte aparate medicale de care medicii şi pacienţii au nevoie în lupta cu această boală.
„Am dat curs solicitării medicilor, am iniţiat un proiect de Hotărâre de Consiliu Local pentru completarea fondurilor alocate Spitalului Judeţean de Urgenţă, până la suma totală de 4.382.020 lei, bani alocaţi doar în acest an spitalului. Banii vor fi alocaţi conform solicitărilor şefilor de secţii”, a completat Florin Oancea.
Recent, municipalitatea a scos la licitaţie publică un contract de circa 504.000 lei pentru închirierea iluminatului festiv în Deva.
Primarul Dominic Fritz nu renunță la iluminatul stradal festiv în Timișoara
Chiar dacă Târgul de Craciun nu va putea fi organizat cu mare fast anul acesta în Timișaora, la fel ca în marile orașe din țară, din cauza pandemiei, edilul Dominic Fritz caută totuși o soluție pentru un „târg minimalist”, în timp ce exclude categoric evenimentele la care oamenii s-ar putea înghesui.
„E foarte clar că nu o să avem un târg de Crăciun în formă obișnuită în acest an. Analizăm să vedem dacă există forme minime de târg, poate și în cartiere, dar trebuie să observăm foarte bine situația epidemiologică. Eu sunt sceptic că o să avem un târg care să merite acest nume. Bineînțeles că, din păcate, nu vom avea evenimente mari, concerte, de Revelion sau de Ziua României”, a declarat Dominic Fritz pentru adevarul.ro.
Cu toate acestea, în ceea ce privește luminițele de sărbătoare din oraș, Fritz este hotărât să nu facă rabat.
„Ce vom avea cu siguranță este iluminat festiv pentru că, deși trecem printr-o perioada mai grea, e important să avem o atmosfera de sărbători și copiii să simtă că este perioada Crăciunului. Vom avea niște ornamente, niște luminițe, atât în centru, dar și în câteva cartiere pentru că nu vrem să încurajăm oamenii să vină în centru, ci să simtă această atmosfera și în cartiere”, a declarat Dominic Fritz.
Iluminatul de Crăciun din Capitală, realizat cu instalațiile de anul trecut
Și edilul Capitalei a anunțat că luminițele de Crăciun vor fi aprinse, din moment ce au fost deja montate, în București existând aceleași decorațiuni ca anul trecut. Nicușor Dan a explicat că există un contract, încheiat pe o durată de trei ani, care expiră odată cu iarna aceasta.
Chestiunea iluminatului de sărbători ține de un contract încheiat între o companie municipală în subordinea Consiliului General și un operator privat. Trebuie să avem un consiliu. Consiliul trebuie să schimbe Adunarea Generală a companiei, Adunarea Generală trebuie să schimbe Consiliul de Administrație (CA), iar CA să discute cu operatorul privat.
Contractul a fost semnat pe trei ani și va expira odată cu această iarnă, s-au executat lucrări pe 90% din ce se prevedea. Vom avea aceeași decorare a străzilor pe care am avut-o anul trecut”, a declarat primarul general, Nicușor Dan, menționând că valoarea contractului este de două milioane de lei.
Mai mult decât atât, acesta a fost întrebat dacă luminițele vor fi aprinse în data de 1 decembrie și a precizat că este o decizie ce urmează să fie luată. „Este o decizie pe care o să o luăm. Dacă tot s-au pus, o să le aprindem”, spune Nicușor Dan