Skip to content
Politică

Primaria din Arad marchează Centenarul prin realizarea unei păduri cu 1918 stejari

Primăria comunei arădene Ghioroc a decis să marcheze Cetenarul prin înfiinţarea unei păduri cu 1918 stejari, simbolizând anul Marii Uniri. Primarul spune că a preferat să lase în urmă ”un loc verde, plin de viaţă”, decât ”un monument rece”, iar la plantarea puieţilor îi va implica atât pe elevii liceului din comună, cât şi pe localnici.

La iniţiativa conducerii Liceului Tehnologic ”Vasile Juncu”, din comuna arădeană Ghioroc, primarul a decis ca localnicii să marcheze împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire prin înfiinţarea unei păduri de stejari, potrivit news.ro.

Pe un teren pe care în urmă cu un deceniu a existat o groapă de gunoi, care a fost nivelat în ultimele zile, vor fi plantaţi 1918 puieţi de stejar roşu, iar locul se va numi Pădurea Centenară ”Sîrbu Stoiu”.

”Numele este al unui fost primar al comunei, care a participat ca membru delegat cu drept de vot, alături de Vasile Goldiş, la Marea Unire de la Alba Iulia, reprezentând regiunea Radna. Vrem să lăsăm în urmă un loc verde, plin de viaţă, nu un monument rece. Pe lângă impactul de mediu pe care îl va aduce plantarea pădurii, vom aduce recunoştinţă celor ce au participat la înfăptuirea Marii Uniri şi vom lăsa viitoarelor generaţii un simbol din 2018 al celebrării Centenarului Marii Uniri”, a declarat, , primarul comunei Ghioroc, Corneliu Popi-Morodan.

Conform edilului, înfiinţarea pădurii nu va costa nimic, pentru că puieţii sunt primiţi de la Ocolul Silvic Târnova, iar acţiunea de plantare va avea loc, săptămâna viitoare, cu ajutorul elevilor de liceu şi a unor localnici.

Pădurea Centenară va fi vizibilă la intrarea în localitatea Ghioroc, pe partea stângă, în apropierea Lacului Ghioroc, o zonă de agrement care atrage în fiecare sezon estival zeci de mii de turişti datorită plajei cu nisip fin, a campingului şi a teraselor existente.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *