Primarul orașului Videle, Cornel Gogan (PNL), a anunțat public o decizie dificilă, dar pe care o consideră necesară pentru redresarea bugetului local: 76 de posturi din cadrul Primăriei vor fi desființate.
Măsura vine după o primă rundă de restructurări, realizată la începutul mandatului, în care au fost eliminate alte 70 de posturi din cadrul societăților subordonate.
„Poate că această postare nu este cea mai confortabilă, dar este necesară. Astăzi am luat una dintre cele mai grele decizii de când sunt primar”, a declarat edilul.
Decizia, susține Cornel Gogan, nu este una personală, ci una impusă de realitățile financiare ale orașului: „Ani de angajări necontrolate au blocat bugetul orașului și au făcut imposibile investițiile. De peste 12 ani, aproape toți banii din taxe și din bugetul de stat s-au dus pe salarii”.
Primarul atrage atenția că sumele alocate pentru salarii au lăsat orașul fără resurse pentru lucrări de întreținere, modernizarea școlilor, dotarea spitalului sau gestionarea problemelor de bază, cum ar fi prezența câinilor comunitari pe străzi.
Societatea Publiser avea în 2024 un total de 160 de angajați, iar în urma restructurării vor rămâne 40.
Primăria Videle va reduce personalul de la 104 angajați la 86.
„Nu pot sacrifica viitorul unui oraș întreg pentru confortul a 150 de persoane care nu înțeleg să muncească. Este vorba despre 10.500 de oameni. Pentru ei voi merge până la capăt”, a adăugat primarul.
Edilul a precizat că, în ciuda presiunilor și amenințărilor primite, nu va da înapoi: „Mesajele de amenințare și apelurile anonime nu mă sperie. Dimpotrivă, îmi arată că decizia este corectă.”
Cornel Gogan își asumă măsura ca parte a unui angajament luat față de locuitorii din Videle: un oraș mai curat, servicii publice eficiente și investiții reale în infrastructură și sănătate.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News