Skip to content
Politică

Primăria Generală, neputincioasă în cazul gropii de gunoi Chiajna

news.ro

Primăria Capitalei a transmis către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi către Garda de Mediu toate sesizările primite de la cetăţeni referitoare la groapa de gunoi Iridex, instituţia condusă de Gabriela Firea neavând atribuţii legale în autorizarea sau controlul modului în care operatorul se conformează faţă de cele impuse în autorizaţie.

Activitatea depozitului de deşeuri Iridex este reglementată prin Autorizaţia Integrată de Mediu (AIM), autorizaţie emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti. Controlul conformării faţă de impunerile autorizaţiei integrate de mediu este asigurat, conform legii, prin Garda de Mediu. Primăria Municipiului Bucureşti nu poate interveni peste atribuţii gestionate de alte instituţii, neavând calitatea necesară, ca urmare populaţia nemulţumită se poate adresa exclusiv celor două instituţii”, precizează Primăria Capitalei, potrivit news.ro.

Problemele cu groapa de gunoi de la Chiajna, deţinută de firma Iridex, sunt vechi. În august 2016, ministrul Mediului, de atunci, Cristina Palmer Paşca, declara că groapa de gunoi IRIDEX-Chiajna este „una dintre sursele majore ale mirosului” care afectează locuitorii din cartierele bucureştene Pajura, Bucureştii Noi, Crângaşi, Militari, Drumul Taberei, dar şi populaţia din oraşele Chiajna şi Chitila, declaraţiile fiind făcute în urma unor controale ale Gărzii de Mediu la toţi posibilii poluatori din zonă.

În context, trebuie precizat că firma Iridex deţine groapa de gunoi din Chiajna, a Sectorului 1, care este singurul incinerator de deşeuri periculoase, medicale şi industriale din Bucureşti şi Ilfov.

 

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *