Primăria Oradea a început demolarea a patru case de pe strada Constantin Noica, nr.6, situate una lângă alta și achiziționate în vara anului trecut cu suma totală de 630.000 de euro. Ce se construiește acum acolo.
Potrivit eBihoreanul, lucrările au debutat cu o locuință la etaj, construită în 1967 și modernizată în 2015, cu o suprafață de 1.200 mp, pentru care municipalitatea a plătit 238.000 de euro.
În zilele următoare, vor fi demolate și celelalte trei imobile:
- un imobil mixt, locuință și spațiu nerezidențial, de 110 mp (128.300 euro),
- o locuință reabilitată de 81 mp (100.000 euro),
- o casă cu mansardă de 148 mp (163.700 euro).
Astfel, după demolare, terenul va fi transformat într-o parcare provizorie pentru locuitorii din zonă, unde deficitul de locuri de parcare este o problemă constantă.
„Amplasamentul eliberat în urma dezafectării construcţiilor va fi folosit în cadrul proiectului de regenerare urbană a cartierului Nufărul pentru amenajarea de parcări sau spaţii verzi pentru locuitorii din zonă”, a declarat anterior Sebastian Marchiş, directorul tehnic al Primăriei Oradea.
Investiția face parte dintr-un proiect de regenerare urbană, în valoare de 22 milioane de euro, finanțat prin Programul Operațional Regional. Acest program vizează modernizarea cartierului Nufărul I, pe o suprafață de 25,6 hectare, delimitată de străzile Constantin Noica, Nufărului, Bumbacului și Morii.
La finele anului trecut, Primăria Oradea a amenajat o parcare provizorie pe strada Constantin Noica nr 14, pe locul unei case de 86 mp, cumpărate cu 120.000 de euro.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News