Mai mulţi cetăţeni din Orşova au câştigat un proces cu administraţia locală şi vor primii înapoi banii pe impozitele majorate. Aceştia au început acţiunea în instanţă în urmă cu trei ani, după ce taxele le-au fost majorate cu până la 50%.
70 de familii din Orşova au reuşit să câştige în instanţă anularea deciziei de a mări taxele şi impozitele locale din 2021. Cu toate acestea, cetăţenii nu îşi vor primi încă banii înapoi, întrucât primăria a atacat decizia la curtea apel.
„Nu mi se pare normal să plătesc taxe și impozite mult mai mari decât alte orașe din țara noastră care sunt mult mai dezvoltate decât noi. Am ajuns să plătim taxele și impozitele, deci ca și cum am avea salarii de parlamentari, noi nu avem, nu suntem așa”, a declarat un cetățean din Orșova.
„Cu siguranță avem cele mai mari taxe și simțim că administrația locală ne împovărează cu aceste taxe an de an și ca dovadă, suma nu este colosală, însă m-am simțit nedreptățit și am acționat în instanță într-adevăr”, a mai precizat un alt cetățean din Orșova.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News