Skip to content
Politică

Primăria Sectorului 4 despăgubeşte proprietarii maşinilor avariate în urma furtunii de vineri

europafm.ro

Primăria Sectorului 4 a anunţat că va despăgubi proprietarii maşinilor avariate în urma furtunii de vineri din Bucureşti.

Potrivit unui comunicat de presă al autorităţii locale transmis, sâmbătă, locuitorii Sectorului 4 ale căror autoturisme parcate pe domeniul public au suferit pagube se pot adresa Primăriei, iar în funcţie de specificul fiecărei situaţii autoritatea locală va identifica soluţii pentru acoperirea costurilor de reparaţii.

Aceştia sunt rugaţi ca, începând de luni, ora 08,00, să apeleze call-center-ul Primăriei Sectorului 4 – 021.9441, iar operatorii le vor explica paşii ce trebuie parcurşi pentru întocmirea dosarelor de despăgubire.

Aşa cum am făcut de fiecare dată, comunitatea Sectorului 4 este unită şi în faţa fenomenelor meteo extreme din această perioadă. Suntem aşadar împreună şi la bine, dar mai ales la greu şi niciunul dintre proprietarii maşinilor avariate ieri după-amiază nu va fi lăsat în urmă! Fiecare dintre ei va primi sprijin din partea Primăriei pentru a-şi repara autovehiculele personale„, a declarat primarul Daniel Băluţă.

În urma furtunii de vineri după-amiază, mai mulţi copaci din Sectorul 4 au fost doborâţi la pământ, blocând chiar şi accesul pe anumite străzi.

Ei au fost îndepărtaţi de angajaţii Totul Verde S.A., care au intervenit pentru eliberarea drumurilor. Pentru înlăturarea efectelor furtunii au intervenit şi reprezentaţi ai societăţii Apa Nova cu mai multe echipaje.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *