Skip to content
Politică

Primăria Sectorului 5: Autorizaţia de mediu a firmei de salubrizare la care este acţionat Consiliul Local, suspendată

gazetadinvest.ro
" "

Primăria Sectorului 5 arată că Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti a suspendat pentru şase luni autorizaţia de mediu pentru Salubrizare Fapte 5 SA, firmă la care este acţionar Consiliul Local, întrucât societatea nu a respectat prevederile acestei autorizaţii. Firma nu îşi poate desfăşura activitatea pe perioada suspendării, astfel că a fost convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a se găsi soluţii.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Primăria Sectorului 5, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti a dispus suspendarea Autorizaţiei de Mediu nr. 384 din 16.09.2020 pentru Salubrizare Fapte 5 S.A., întrucât societatea nu a respectat prevederile autorizaţiei.

" "
" "

Aspectele de neconformitate au fost constatate în urma controlului efectuat de Garda Naţională de Mediu. Suspendarea autorizaţiei se menţine 6 luni, mai exact până în 15 august. Pe perioada suspendării, desfăşurarea activităţii este interzisă.

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a decis convocarea Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Sector 5 şi, dacă va fi nevoie, va convoca de urgenţă şi Consiliul Local Sector 5, având în vedere că acesta este acţionar al Salubrizare Fapte 5 S.A.

Totodată, Cristian Popescu Piedone a cerut găsirea unei soluţii în cadrul Primăriei Sectorului 5, pentru ca angajaţii societăţii de salubrizare să nu rămână fără loc de muncă.

Am ajuns în punctul în care decontăm greşelile celor din trecut. Nici măcar nu îmi pot da seama dacă a fost vorba de nepricepere sau prostie, pentru că, de când am preluat mandatul, am tras multiple semnale de alarmă în acest sens. Se ştia de problema de la Salubrizare Fapte 5 S.A. încă din iunie 2020, dar nimeni nu a luat nicio măsură pentru că nu s-a dorit soluţionarea neregulilor.

Pentru a evita o situaţie care poate pune în pericol siguranţa cetăţeanului şi sănătatea publică, am convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Sector 5. Problema gunoiului de pe raza sectorului, dacă nu este soluţionată la timp, poate deveni un real pericol pentru comunitate.

Dacă va fi nevoie, voi convoca şi o şedinţă a acţionarului Salubrizare Fapte 5 S.A. şi anume Consiliul Local. Nu vreau să văd gunoi pe străzi şi nu vreau să lăsăm sute de oameni fără loc de muncă.

Toţi factorii decidenţi trebuie să conştientizeze gravitatea situaţiei în care ne aflăm şi să găsească o soluţie de îndată pentru evitarea unei crize majore de sănătate publică, generată în mod voit şi repetat de vechea administraţie publică a sectorului”, a transmis Cristian Popescu Piedone, citat în comunicat.

1 comentariu la “Primăria Sectorului 5: Autorizaţia de mediu a firmei de salubrizare la care este acţionat Consiliul Local, suspendată

  1. sunt, din calea ferentari nr.12,, bl.119 D, scara 1,

    si am fost somati de aceasta firma, in sensul ca, daca nu acceptam contractul cu ei, vom primi amenda intre 500 si 1000 lei.’ in caz contrar, vor trimite Politia Locala a Sectoruli 5.. Va multumim pentru ca, sunteti alaturi de noi. Felicitari pentru tot ceea ce faceti pentru acest sector „uitat de peste 30 de ani”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *