Primarii acuză Guvernul că folosește „mijloace propagandistice” pentru a justifica reforma administrativ-teritorială a României. Edilii susțin că desființarea sau comasarea unor comune este „imorală”.
Mai mult, aceștia spun că afirmația lui Ilie Bolojan, potrivit căreia majoritatea comunelor nu au venituri proprii suficiente pentru a se susține financiar și „stau cu mâna întinsă” la Guvern, este tendențioasă. Edili din toată țara au ajuns luni la București, unde vor avea discuții cu ministrul Dezvoltării și cu premierul.
Reprezentanții administrației publice locale se întâlnesc la ora 13:00 cu prim-ministrul Ilie Bolojan și ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. La ora 17.00, premierul va face declarații.
Programul premierului:
Ora 13:00 Întâlnire de lucru cu reprezentanții administrației publice locale (Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România, Asociației Municipiilor din România, Asociația Comunelor din România); Participă ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila
Ora 17:00 Conferință de presă susținută de premierul Ilie Bolojan și de ministrul Sănătății, Alexandru-Florin Rogobete
Primarii resping reforma anunțată de Bolojan
Asociația Comunelor din România (ACoR) și Asociația Stabilitate, Armonie și Tradiții (SAT) au semnat un manifest în care resping măsurile anunțate de premierului Ilie Bolojan privind reducerile de personal din administrația publică locală.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News