Skip to content
Politică

Primarii vor putea depune jurământul în sistem online

facebook

Primarii aleşi la 27 septembrie vor avea posibilitatea să depună jurământul în sistem online, conform unei ordonanţe de urgenţă aprobate de Guvern.

Măsura a fost luată pentru asigurarea condiţiilor de constituire şi de depunere a jurământului de către autorităţile administraţiei publice locale, prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare la distanţă, în contextul pandemiei de COVID-19, conform unui comunicat al Ministerului Lucrărilor Publice Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA).

Această urgenţă este determinată de faptul că, în urma alegerilor locale din 27 septembrie 2020, procedurile de validare a aleşilor locali şi de constituire a Consiliilor locale şi judeţene şi de intrare în exerciţiul mandatului de către primari, respectiv preşedinţii de Consilii judeţene, sunt afectate de restricţiile privind prevenirea şi combaterea pandemiei generate de COVID-19, întrucât există aleşi locali care sunt în carantină sau în izolare şi nu pot participa fizic la şedinţele de constituire a Consiliilor locale sau judeţene şi nu pot depune jurământul prin prezenţa fizică„, precizează MLPDA.

Prin dizolvarea Consiliilor locale alese anterior, există un vid de putere la nivel de autoritate deliberativă, precizează sursa citată: „În acest context, ţinând cont de faptul că există un risc major ca un număr important de autorităţi locale nou-alese, legitimate prin votul cetăţenilor, să se afle în imposibilitatea de a-şi îndeplini rolul stabilit prin Constituţie, ca urmare a necesităţii îndeplinirii unor formalităţi legate de prezenţa fizică la momentul depunerii jurământului, actul normativ vizează, prin derogare de la prevederile OUG 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, instituirea dreptului de organizare a ceremoniilor privind şedinţa de constituire a Consiliilor locale/judeţene prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare la distanţă, precum şi dreptul aleşilor locali validaţi (consilieri locali, consilieri generali, consilieri judeţeni, primari, preşedinţi de consilii judeţene) aflaţi în situaţie de izolare sau carantină, în condiţiile legii, de a participa şi de a depune jurământul prin intermediul mijloacelor electronice în cadrul ceremoniilor privind şedinţa de constituire a Consiliilor locale sau judeţene„.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *