Skip to content
Bacău Politică

Primarul Bacăului se consideră nevinovat: îmi voi dovedi nevinovăţia în instanţă

Primarul municipiului Bacău, Cosmin Necula, se consideră nevinovat şi e convins că îşi va putea demonstra nevinovăţia în instanţă, după ce a fost trimis în judecată de DNA.

”Am luat act de comunicatul DNA cu privire la trimiterea mea în judecată. Am convingerea că justiţia îşi va urma cursul şi îmi voi dovedi nevinovăţia în instanţă’‘, a scris primarul Cosmin Necula pe pagina sa de facebook.

Cosmin Necula a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie (sub forma determinării) la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, într-un dosar legat de finanţarea a două asociaţii.

În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Dragoş Daniel Ştefan, viceprimar al municipiului Bacău.

Potrivit DNA, la data de 10 iulie 2017, într-o şedinţă a Consiliului Local Bacău, Cosmin Necula şi Dragoş Daniel Ştefan i-au determinat cu intenţie pe consilierii locali prezenţi să adopte o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor Legii 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *