Skip to content
București Puterea Știrilor Video

Primarul Daniel Băluță, anunț esențial pentru locuitorii Sectorului 4: Avem solicitări din partea unor investitori din SUA!

psnews.ro

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță a fost invitat, joi, în emisiunea ”Puterea Știrilor” în cadrul căreia a vorbit despre situația reabilitării blocurilor din sector.

Imobilele pe care le reabilităm, discutăm despre un bloc, un imobil, care are 12 scări, totalizând un număr de aproape de 300 de apartamente. Raportându-ne la numărul de apartamente am avut o creștere impresionantă a reabilitărilor termice, am făcut până în acest moment, peste 300 de reabilitări termice, capacitatea termică pe care piața o are în acest moment nu ne permite să depășim această cifră. Urmează în continuare un nou val și suntem aproape de a încheia licitația pentru finalizarea unui număr de 82 de imobile, finanțare de 50 la %, bani europeni. Din bugetul local, fiind atât de anemic ne-ar fi fost imposibil. În valoare nominală, bugetul sectorului 4 este cel mai mic buget al Municipiului București”, a declarat edilul.

De altfel, primarul sectorului 4 a dezvăluit ca își dorește ca în zona Văcărești să creeze ”Orașul de Business” destinat activităților cu această temă.

Avem o scrisoare de intenție din partea unui producător de automobile extrem de important, pentru a realiza în această zonă pe care o lărgim în acest moment, un centru auto extrem de important. De asemenea avem solicitări din partea unor investitori din SUA, pentru realizarea unui parc de energie electrică (…) Orașul de Business pe care dorim să-l dezvoltăm în zona Văcărești, zonă care de foarte mult timp este abandonată, o zonă ce dorim să se adreseze companiilor multinaționale, pentru logistică și pentru orice alte activități de business”, a dezvăluit Daniel Băluță.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *