Primarul din Caracal, „împăratul” Doldurea, acuzat de colaborare cu Securitatea

Sursa foto: Ion Doldurea

CNSAS a introdus o acţiune în instanţă pe numele lui Ion Doldurea — cunoscutul primar PSD din Caracal — pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii ceauşiste, semnalează, într-o postare pe Facebook, fostul şef al Departamentului Investigaţii din cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), Răzvan Popa.

Investigatorul CNSAS remarcă, în postarea lui, că acest lucru se întâmplă, ATENŢIE, abia în al cincilea an al lui Doldurea la primărie, acesta fiind la al doilea mandat. Deşi CNSAS are obligaţia să verifice candidaţii la alegerile locale — iar preşedintele CNSAS, Constantin Buchet, declara într-un interviu acordat Epoch Times că instituţia sa ierarhizează verificările în raport cu importanţa funcţiilor — iată că Doldurea a avut timp să câştige două rânduri de alegeri înainte ca instituţia care se ocupă de deconspirarea foştilor securişti şi colaboratori ai securităţii să-l verifice şi să ceară instanţei să-l declare colaborator.

Redăm postarea lui Răzvan Popa:

„Despre Caracal au circulat şi circulă multe legende, în general hazlii. Astăzi despre una vie. Şi deloc hazlie.

Se spune că Ion Doldurea, primar al municipiului Caracal, ar fi cunoscut pe plan local drept ‘Împăratul.’

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: