Primarul din Miercurea-Ciuc cere aplicarea legii în cazul grupurilor legionare care au semănat ura în societate

Sursa foto: Korodi Attila

Primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, a cerut, luni, într-o conferință de presă, aplicarea legii în cazul grupurilor legionare, punctând faptul că lipsa de reacție a autorităților a dus la ascensiunea extremismului și a discursului bazat pe ură.

‘Ca primar al municipiului Miercurea-Ciuc, cer autorităților statului român ca să aplice rigoarea legii tuturor grupurilor legionare care, în spațiul public și privat, au semănat ura, au semănat în societate discriminarea, care ani și ani de zile n-au fost sancționate. Și, drept rezultat, s-a ajuns ca naționalismul exacerbat, extremist, să acapareze o parte a voinței publice, bazându-se pe minciună. Dacă statul român și-ar fi uzat prerogativele legale în toți acești ani de zile, atunci astăzi n-am fi ales între extremism și normalitate, ci între diferite opțiuni care reprezintă normalitatea. Și este nevoie ca să aplice rigoarea legii, pentru că nu este normal ca grupuri paramilitare, politice extremiste să semene ura în societate’, a declarat Korodi Attila.

El a criticat faptul că, la finalul campaniei electorale, într-o apariție publică, un candidat la președinție și un fost candidat au citat din Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul Mișcării Legionare.

‘Când se va aplica rigoarea legii? Pentru că, până când nu se va aplica rigoarea legii, ura va rămâne în societate’, a arătat Korodi.

Primarul a mulțumit comunității din Miercurea-Ciuc pentru mobilizarea record la vot, subliniind că 91,34% dintre alegătorii prezenți la urne ‘au ales normalitatea’.

‘Vorbim de 20.595 de voturi care au fost exprimate și cu o majoritate covârșitoare, de 91,34 %, comunitatea a ales normalitatea. Nu comunitatea maghiară, nu comunitatea românească, nu comunitatea romă, ci noi, comunitatea din Miercurea-Ciuc, pentru că cei care au dat votul pentru soluția extremistă, soluția urii, se situează la un nivel marginal, de 8,6%’, a menționat acesta.

Korodi și-a exprimat bucuria că membrii comunității au rămas solidari și uniți, bazându-se pe colaborare, comunicare și dezbatere, iar extremismul, care se bazează pe ură, a fost trimis foarte departe din această comunitate.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: