Skip to content
Societate

Primarul din Otopeni, plasat în arest la domiciliu: Edilul este acuzat că a produs un prejudiciu de 36 de milioane de lei

Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Primarul orașului Otopeni din județul Ilfov, Constantin Silviu Gheorghe, – în funcție de 26 de ani – a fost plasat în arest la domiciliu, după ce fusese reținut de DNA. Conform procurorilor, el ar fi acceptat la plată și achitat ilegal aproape 36 de milioane de lei firmei omului de afaceri Nelu Iordache, pentru lucrări care nu au fost executate.

DNA a cerut arestarea preventivă a primarului, solicitare respinsă, joi, de Tribunalul București. Instanța a decis plasarea în arest la domiciliu pentru 30 de zile a lui Constantin Silviu Gheorghe, relatează Hotnews.

Aceeași măsură a fost luată și în cazul lui Constantin Vlad, director executiv în Primăria Otopeni.

Decizia Tribunalului București nu este definitivă.

Primarul din Otopeni Gheorghe Constantin Silviu (PNL) a fost reținut miercuri de procurorii DNA, pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată. În același dosar a fost reținut și Vlad Constantin, la data faptei director executiv în Primăria Otopeni și persoană desemnată cu acordarea vizei de control financiar preventiv, pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

De asemenea, sunt urmăriți penal Ștefan Bogdan Ionel, la data faptei inspector la Compartimentul Investiții și Achiziții Publice din cadrul Primăriei orașului Otopeni, pentru complicitate la abuz în serviciu și patru persoane fizice (un diriginte de șantier și trei oameni de afaceri), pentru complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *