Skip to content
Politică

Primarul din Rădăuți, reținut după ce ar fi șantajat un consilier local să treacă la PDL

Primarul din Rădăuţi, Aurel Olărean, a fost reţinut de DNA. Edilul va ajunge vineri în fața magistraților de la Curtea de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

Primarul din Rădăuţi, Aurel Olărean (PDL), a fost reţinut joi seara, fiind acuzat că ar fi şantajat un consilier local să voteze un proiect privind majorarea onorariului unui avocat, stabilit iniţial la 65.000 de euro, şi să se înscrie în partidul din care edilul face parte, în baza OUG 55/2014, respectiv legea migraţiei primarilor.
Aurel Olăren, ridicat joi de procurori şi dus la audieri la DNA, a fost reţinut în dosarul în care sunt cercetaţi judecătorii Bogdan Bărbuţă şi Daniela Prandea, de la Judecătoria Rădăuţi, procurorul Dumitru Dîmbu şi omul de afaceri Constantin Babiuc, pentru decizii nelegale în instanţă, în cauze privind proprietatea unor imobile, informează un comunicat de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Acesta este acuzat de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, şantaj şi complicitate la şantaj, potrivit unui comunicat de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). 

Potrivit DNA, Aurel Olărean împreună cu mai mulți magistrați l-ar fi sprijinit pe un om de afaceri să exercite presiuni ”pentru a determina o persoană să renunțe la dreptul de proprietate asupra unei părți dintr-un imobil situat în municipiul Rădăuți (având destinația magazin alimentar și bibliotecă), în favoarea unei alte persoane aflate în anturajul omului de afaceri”.

În intervalul 27.01.2011 – 03.04.2014, inculpatul Olărean Aurel, primar al Municipiului Rădăuți, împreună cu inculpata Prandea Daniela Mariana, judecător la Judecătoria Rădăuți, inculpatul Bărbuță Bogdan-Ilarion-Costică, judecător în cadrul Judecătoriei Rădăuți, Dîmbu Dumitru, procuror șef Secția de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, l-a sprijinit pe omul de afaceri Babiuc Constantin Gavril, inculpat în prezentul dosar, să exercite presiuni, pentru a determina o persoană să renunțe la dreptul de proprietate asupra unei părți dintr-un imobil situat în municipiul Rădăuți (având destinația magazin alimentar și bibliotecă), în favoarea unei alte persoane aflate în anturajul omului de afaceri.
Concret, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată la 17.06.2008, s-a admis acțiunea de revendicare prin care Primăria municipiului Rădăuți a fost obligată să predea persoanei apreciate de instanță ca fiind proprietarul real, imobilul sus menționat.
Întrucât o parte din acest imobil fusese anterior, în mod fraudulos, atribuită omului de afaceri Babiuc Constantin Gavril, prin intermediari, printr-o sentință civilă din 20.06.2006, pronunțată de către Bărbuță Bogdan-Ilarion-Costică, punerea în executare a hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție ar fi devoalat maniera frauduloasă prin care o parte din imobil, în suprafață de 221 m.p., a fost atribuită unei alte persoane decât celei îndreptățite și, ulterior, prin vânzări succesive a ajuns în patrimoniul unei societăți controlate de Babiuc Constantin Gavril. Pentru a preîntâmpina acest fapt și pentru a ascunde urmele infracțiunii, la solicitarea lui Babiuc Constantin Gavril, în cursul anului 2011, Olărean Aurel, primar al municipiului Rădăuți, în numele acestei unități administrativ-teritoriale, a introdus o acțiune în rectificare, direcționată spre judecare la judecătorul Prandea Daniela Mariana. Prin această cerere, s-a solicitat instanței să dispună rectificarea Cărții funciare, în sensul radierii dreptului de proprietate al proprietarului real, asupra imobilului susmenționat. Tot ca element de presiune, Primăria Municipiului Rădăuți a angajat un avocat cu care aceasta a încheiat un contract de asistență juridică.
Corelativ cu acest demers, judecătoarea Prandea Daniela Mariana a acordat un număr de 32 de termene, ultimul fiind stabilit la 24.06.2014, pentru a tergiversa soluționarea cererii vădit nefondată a Primăriei Municipiului Rădăuți. Prin tergiversarea soluționării s-a urmărit exercitarea de presiuni asupra proprietarului imobilului, pentru ca acesta să renunțe la dreptul de proprietate și să semneze în acest sens o convenție, redactată chiar de judecătorul Bărbuță Bogdan-Ilarion-Costică. Mai mult, Babiuc Constantin Gavril a apelat și la procurorul șef Dîmbu Dumitru, care în intervalul martie – aprilie 2014, i-a solicitat unui executor judecătoresc să exercite presiuni asupra proprietarului, în sensul celor dorite de către Babiuc Constantin Gavril și invocând autoritatea și voința expresă a numitului Dîmbu Dumitru.

În luna august 2010, inculpatul Olărean Aurel, primar al municipiului Rădăuți, în mod nelegal, a dat dispoziție secretarului Primăriei să semneze un contract de asistență juridică, în baza căruia un avocat trebuie să primească de la Primăria Municipiului Rădăuți suma de 65.000 euro (15.000 euro onorariu de succes și 50.000 euro onorariu fix), fără ca, pentru atribuirea contractului, să se fi organizat procedura de licitație.
Astfel, au fost încălcate atât prevederile art. 19 din OUG nr. 34/2006 (autoritatea contractantă achiziționează direct produse, servicii sau lucrări în măsura în care valoarea achiziției, estimată […] nu depășește echivalentul în lei a 30.000 euro, exclusiv TVA pentru fiecare achiziție de produse ori servicii […]), cât și prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 128 din 22.07.2010 (prin care a fost aprobată doar plata unui de onorariu avocațial de succes de 10% din valoarea de piață a unui imobil de 153.800 euro).
La datele de 28, 29 și 31 august 2014, Olărean Aurel a amenințat un consilier local că, în situația în care, în ședința Consiliului Local al municipiului Rădăuți, nu va vota favorabil proiectul de hotărâre prin care era modificat în sensul dorit de inculpat onorariul avocatului respectiv și nu se va înscrie în baza prevederilor OUG 55/2014 în partidul din care edilul face parte, va dispune ca soția consilierului să fie revocată din funcția de conducere pe care o deținea la o instituție aflată în subordinea primăriei, implicit, diminuarea drepturilor salariale.

1 comentariu la “Primarul din Rădăuți, reținut după ce ar fi șantajat un consilier local să treacă la PDL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *