Skip to content
Societate

Primarul din Roșia Montană nu e deloc încântat de includerea în patrimoniul UNESCO: Este defavorabilă pentru comunitate

Inquam Photos / George Călin

Decizia UNESCO de a include Roșia Montană în patrimoniul mondial nu aduce beneficii nici pentru locuitori, nici pentru țară, spune Eugen Furdui, primarul din Roșia Montană, in cadrul unui interviu transmis de Digi24.ro.

Peisajul cultural minier Roșia Montană a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Decizia a fost luată marți, prin consens, de Comitetul Patrimoniului Mondial.

„Cu siguranță, în momentul de față, e o decizie defavorabilă pentru comunitate și pentru țară. Dar aceasta este realitatea, nu ne putem opune. Beneficii, în momentul acesta, nu va aduce comunității, decât greutăți, adică obligativități în plus, în ceea ce privește reconstruirea și renovarea unui imobil”, a spus Furdui.

Aceasta în condițiile în care localitatea a fost grav afectată de inundații și multe case sunt avariate, a adăugat primarul.

„Așa cum a fost propus acest perimetru, nu aduce beneficii nici pentru comunitate, nici pentru țară. Să nu uităm că se blochează pe termen mediu și lung cea mai mare resursă de aur din Europa, care este Roșia Montană”, a adăugat el.

Furdui spune că decizia este defavorabilă pentru comunitate pentru că restaurarea și modernizarea oricărui imobil inclus în patrimoniul UNESCO „necesită avize speciale și birocrație”.

„Oamenii de aici nu sunt bogați, oamenii din mediul rural au fost obișnuiți să-și repare imobilul cum au putut”, a adăugat el.

„Alte beneficii, în afară de a facilita vizitarea sitului Roșia Montană, nu le vedem în momentul de față”, a mai spus Furdui.

El a spus că va cere fonduri de la autorități în acest sens.

Primarul adaugă că mare parte din comunitate nu-și dorea introducerea în patrimoniul UNESCO, așa cum a fost făcut proiectul, și că ar fi trebuit incluse doar siturile istorice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *